Alți trei consilieri locali au renunțat la funcții

cl piatra neamt boicot pnlDeputatul Cătălin Drăgușanu, de la ALDE, și-a anunțat retragerea din Consiliul Local Piatra Neamț încă de joi, 23 iunie, făcându-i astfel loc primului de pe lista de supleanți, Cătălin Misăilă. Între timp, din Consiliul Local s-au mai retras alte trei persoane. „S-au retras Liviu Harbuz și Alexandru Juncu, de la PSD. Primul de pe lista de supleanți, Dan Laurențiu Andrei, a renunțat, iar supleanții domnilor Harbuz și Juncu sunt Victoria Păduraru Chiriac și Adrian Ciubotariu. Tot dintre consilieri s-a retras domnul Dragoș Chitic, care rămâne primar, și a intrat domnul Valentin Ciobanu de pe lista de supleanți”, a declarat Florin Fecic, secretarul municipiului Piatra Neamț. Social-democrata Victoria Păduraru Chiriac a fost profesor de sociologie, iar colegul său de partid, Adrian Ciubotariu este inginer rezident, conform listelor de candidați depuse de PSD pentru alegerile din 5 iunie. Liberalul Valentin Ciobanu este de profesie economist și, în prezent, ocupă funcția de director general. (Andreea AMARIEI)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...