– dialog cu scriitorul Adrian Alui Gheorghe –
– Ai avut parte, în ultimele zile, de cîteva evenimente importante. Primul a însemnat lansarea volumului tău „Contribuţii la estetica umbrei”, apărut la editura Tracus Arte din Bucureşti, la Salonul Internaţional de Carte „Gaudeamus”. Ce înseamnă această carte în evoluţia ta scriitoricească?
– Această nouă carte e o selecţie de eseuri, de dialoguri, de consideraţii despre literatura română contemporană, despre criza morală din societatea noastră, despre tristeţea de a vedea jur-împrejur o lume golită de ideal şi de sens. Iniţial am vrut să o intitulez „Recurs la comedia literaturii” pentru că privesc realitatea imediată, din cultură şi din societate, cu luciditate şi cu umor. Luciditatea numeşte răul, umorul îl exorcizează.
– Cum ai fost primit de critica de întâmpinare de la lansare, spune-mi dacă e vreo diferenţă între lansarea unei cărţi la Piatra Neamţ şi lansarea aceleiaşi cărţi în capitală?
– La lansarea de la „Gaudeamus” au vorbit criticul şi universitarul Răzvan Voncu, Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei de poezie a Uniunii Scriitorilor şi editorul Ioan Cristescu. M-au copleşit cuvintele lor, de buni şi autorizaţi cititori, care au empatizat cu ideile şi cu modelele culturale propuse de mine. Asistenţa a fost numeroasă, lucrul acesta m-a determinat să recunosc, la final, că prezenţa unor buni şi importanţi scriitori români contemporani m-a făcut să uit, măcar pentru o după amiază, care e distanţa reală dintre Bucureşti şi Piatra Neamţ.
– Reprezintă un handicap această distanţă pentru un scriitor în ofensivă, aşa cum eşti tu?
– Ora exactă, chiar şi a topurilor literare, se fixează, vrem sau nu vrem să o recunoaştem, la Bucureşti. Uneori mă întreb ce ar fi fost dacă aş fi plecat la timp acolo, alteori mă felicit că am rămas pe loc…! Mă consolez cu ideea pe care am mai formulat-o şi altă dată: Dacă vrei să faci politică literară, du-te la Bucureşti; dacă vrei să faci literatură, stai la Piatra Neamţ.
– Ai participat, luni seara, la „Gala Poeziei Româneşti Contemporane” de la Ateneul Român, între cei cinsprezece poeţi români selectaţi de criticul Nicolae Manolescu în ceea ce se numeşte „lista lui Manolescu”. Cum e să faci parte dintr-o echipă atât de restrânsă de reprezentanţi ai unei poezii bogată în nume importante pentru momentul literar actual?
– Da, acesta e un exemplu că poţi să fii recunoscut, chiar dacă stai la Piatra Neamţ. Căci din „poetica” Moldovă, la cea de a doua ediţie a „Galei Poeziei Contemporane” am fost doar doi reprezentanţi: Emil Brumaru şi eu. Nicolae Manolescu, autoritate absolută a criticii literare actuale, a spus că actuala selecţie e un fel de „echipa naţională de poezie a României”, selecţie pe care şi-a asumat-o. M-a surprins plăcut selectarea mea, pentru al doilea an consecutiv, dar avansez şi părerea că se pot face, în acest moment, mai multe echipe de poeţi la fel de valoroase care să încălzească atmosfera de la Ateneul Român sau de aiurea. Oricum, recitalul de două ore şi jumătate, care va fi preluat de Televiziunea Română zilele acestea, a fost o bună propagandă pentru poezia română de azi. Publicul numeros a fost un martor activ.
