0:00

Leonard Rotaru, un prozator printre profesori, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Sub un titlu atât de atractiv pentru tineri, “Cartea ca o poveste de dragoste”, profesorul Leonard Rotaru îşi publică o parte dintre articolele sale, împrăştiate prin diferite publicaţii de-a lungul timpului, la editura ieşeană “Tipo Moldova”, 2013, cu un cuvânt înainte de Adrian Alui Gheorghe. “Obsesia cărţii o reprezintă – cum subliniază şi în paginile de început Adrian Alui Gheorghe – ideea de model, rolul civilizator al modelului”. Aflăm din primele pagini că autorul însuşi s-a născut şi format într-o casă la umbra unor modele autentice, şi acest lucru încă din primele texte din carte (“Rădăcina”, “Casa părintească”, “Despre modelele umane”), pagini ce conţin duioase amintiri dar şi rodul unor cercetări privind arborele genealogic al familiei sale. Şi fiindcă aminteam de modelele din propria familie, autorul acordă un spaţiu mai generos textelor care amintesc de unul din Rotarii familiei sale, cunoscutul critic literar Ion Rotaru, cel care a lăsat în urma sa o carte de căpătâi pentru istoricii şi criticii literari români, acea “O istorie a literaturii române”, carte în şase volume, rodul muncii de o viaţă a cărturarului care ne-a părăsit nu cu mult timp în urmă.

Cartea lui Leonard Rotaru cuprinde – cum se putea altfel, fiind scrisă de un profesor de limba şi literatura română? – câteva articole care dacă nu elucidează întrutotul, amintesc sau chiar ne lămuresc pe noi, cei mai puţin pregătiţi în domeniul filologiei, cu sensurile unor cuvinte, rădăcinilor acestora (Din lumea cuvintelor, Despre cuminţenia limbii române), dar şi despre receptarea unor mari autori români de poezie precum Eminescu sau Nichita Stănescu (Profesorul de limba română şi poezia). “Cuvintele au o lume a lor. Ca a oamenilor. Au viaţă – scrie autorul – mai scurtă, mai lungă, trăită mai lent sau pe fugă. În lumea cuvintelor există natalitate dar şi mortalitate. Unele sunt plăpânde, uşor suferinde sau de boli roase, altele viguroase, la chip frumoase. Se fac alianţe, se-mpletesc speranţe, pe bază de simpatii şi, de multe ori, rupturi, antipatii, grozăvii”. Aşa îşi începe profesorul Leonard Rotaru lecţia despre cuvinte (Din lumea cuvintelor), de la cele dintru început, la strămoşii unor cuvinte de azi – dreapta (dextra), stânga (sinistra), mână – până la neologismele, provenite în majoritate din engleză, care şi-au căpătat deja statutul de cuvinte indispensabile.

Talentul literar al autorului ni se dezvăluie însă în cele câteva “momente şi schiţe” (aşa le numim noi) din finalul cărţii, texte care trădează o sensibilitate şi un spirit de observaţie deosebit al autorului. În “Preţul loialităţii” autorul povesteşte fapte reale din copilărie petrecute printre caii din bătătură. Sunt impresionante relatările lui despre acest animal frumos şi deştept care, fie că l-au salvat în anume împrejurări de la moarte fie că i-au dat, în altele, adevărate lecţii de viaţă. Textul “O întâlnire liniştită” mi-a dus în memorie sensibilitatea personajelor din textele lui Emil Gârleanu, aici fiind vorbe despre furnici. Emoţionante sunt, de asemenea, evocările unor călătorii cu prilejul unor anumite evenimente în satele nemţene de la munte.

“Cartea ca o poveste de dragoste” o închizi după cele aproape 170 de pagini doar cu un singur regret: că s-a terminat mult prea degrabă. Talentul de prozator al autorului ar fi impus încă pe atâtea pagini, la fel de frumoase.

Nicolae SAVA

Articolul precedentHCM Roman, 10 ani de handbal în Liga Naţională
Articolul următorSpitalul Roman are nevoie de aparatură de 8 milioane de lei

1 COMENTARIU

  1. In calitate de colega de catedra a domnului profesor Leonard Rotaru, am apreciat intotdeauna prestatia, talentul si capacitatea de a insufla copiilor bucuria lecturii. Multe articole slefuite in aceasta carte, o minunata bijuterie literara, indeamna la meditatie.

Comentariile sunt închise.