Cu 8 noi cazuri confirmate infectate cu noul virus, județul Neamț ajunge la 520 persoane pozitive în total (512 ieri), până astăzi, 3 mai. Din datele publicate de Grupul de Comunicare Strategică, mai reiese că de ieri și până astăzi au fost raportate 18 noi cazuri pozitive pentru județul Suceava, care ajunge la 2.899 în total (ieri 2881). În județul Botoșani au fost confirmate alte 25 de persoane, numărul total ajungând la 483, astăzi (458 ieri).

Cea mai mare incidență a îmbolnăvirilor, conform datelazi.ro, se înregistrează în județele:

-Suceava- 4,57 cazuri la mia de locuitori

-Arad- 1,41 cazuri la mie

-Hunedoara- 1,26 cazuri la mie

-Botoșani- 1,17

-Neamț- 1,10 cazuri la mie

insp harta3mai scaled

Până astăzi, 3 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 13.163 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.869 au fost declarate vindecate și externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 431 de noi cazuri de îmbolnăvire. „Numărul cazurilor noi se ponderează cu numărul cazurilor noi anunțate în cursul zilei de 2 mai a.c. (165 noi cazuri), întrucât au fost constatate decalaje în înregistrarea acestora pe fondul ajustărilor în sistemul de raportare din teritoriu”, potrivi informațiilor publicate de stirioficiale.ro. 

insp grafic3mai 

 

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 208
2. Arad 606
3. Argeș 154
4. Bacău 266
5. Bihor 467
6. Bistrița-Năsăud 215
7. Botoșani 483
8. Brașov 489
9. Brăila 25
10. Buzău 21
11. Caraș-Severin 102
12. Călărași 53
13. Cluj 407
14. Constanța 243
15. Covasna 196
16. Dâmbovița 110
17. Dolj 128
18. Galați 422
19. Giurgiu 134
20. Gorj 65
21. Harghita 21
22. Hunedoara 527
23. Ialomița 214
24. Iași 276
25. Ilfov 281
26. Maramureș 75
27. Mehedinți 67
28. Mureș 487
29. Neamț 520
30. Olt 45
31. Prahova 73
32. Satu Mare 52
33. Sălaj 40
34. Sibiu 352
35. Suceava 2.899
36. Teleorman 105
37. Timiș 479
38. Tulcea 54
39. Vaslui 116
40. Vâlcea 24
41. Vrancea 287
42. Mun. București 1.354
43. 21
                                       TOTAL 13.163

 

Totodată, până acum, 780 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași și Maramureș, au decedat.

La ATI, în acest moment, sunt internați 255 de pacienți (265 ieri).

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.349 de  persoane. Alte 20.123 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 195.508 de teste (190.540 ieri).

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 422 de  apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.031 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 519 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.834 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.142.285 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.349 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.387 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 271 în Germania, 71 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 93 de cetățeni români aflați în  străinătate, 29 în Italia, 19 în Franța, 28 în Marea Britanie, 8 în Spania, 4 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Articolul precedentOrganizația Femeilor Liberale Neamț condamnă limbajul agresiv folosit de președintele Consiliului Județean Neamț
Articolul următorAvertizare imediată de ploi torențiale și grindină în județele Neamț, Iași, Bacău și Vaslui