Cei care doresc să-şi cumpere o maşină nouă prin Programul Rabla Clasic sau Rabla Plus se mai pot înscrie până duminică, 31 iulie, dacă respectă condiţiile impuse de stat şi pot primi sume de casare mai mari.
Iniţial programul, demarat pe 13 mai, trebuia să se încheie la finalul lunii mai. Însă, Administraţia Fondului de Mediu a prelungit sesiunea de depunere a cererilor pentru a permite accesul a cât mai mulţi beneficiari.
Pentru că Programul Rabla Plus permite şi achiziţionarea de autoturisme electrice sau hibrid, în paralel, a fost prelungită până la 12 august şi sesiunea de înscriere pentru primăriile care doresc finanţare 100% pentru instalarea staţiilor de reîncărcare a maşinilor electrice, suma maximă fiind de 190.000 lei.
Reamintim celor interesaţi paşii din procedura de înscriere în programele Rabla: înscrierea la un producător auto validat de Administrația Fondului pentru Mediu (lista poate fi consultată aici), predarea, la un colector autorizat, a cel puțin unei mașini vechi, radierea acesteia din circulație și cumpărarea unei mașini noi, ce respectă caracteristicile stabilite pentru fiecare dintre cele două programe. Începând din acest an şi banii pentru cumpărarea unei mașini electrice sau hibride prin programul Rabla Plus sunt condiționați de casarea unei mașini vechi. În plus, indiferent despre care dintre cele două programe vorbim, se pot casa două mașini vechi, valoarea stimulentului financiar de la stat fiind mai mare decât în cazul casării uneia singure.
Principalele condiţii pentru beneficiari, potrivit AFM, sunt:
- are domiciliul sau reședința în România;
- îndeplineşte obligațiile de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
- s-a înscris la un producător validat în vederea achiziționării unui autovehicul nou, obținând nota de înscriere;
- a predat autovehiculul uzat unui colector autorizat şi a radiat din evidența circulației autovehiculul uzat;
- prezentat producătorului validat informații privind distrugerea și radierea din evidența circulației a autovehiculului uzat;
- achiziționează autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere.
Mașinile cumpărate prin cele două programe nu pot fi înstrăinate timp de un an de la data achiziției, iar beneficiarii au interdecţia la achiziţionarea unei maşini poluante timp de trei ani.
Anul acesta, la casarea unei mașini, prin Rabla Clasic, valoarea primei de casare este de 6.000 de lei (pentru două mașini casate, valoarea primei este de 9.000 de lei), în timp ce, în cazul programului Rabla Plus, ecotichetul are valoarea de 51.000 de lei pentru achiziția unei mașini electrice sau pe hidrogen (54.000 în cazul casării a două mașini) și 26.000 de lei pentru cumpărarea unei mașini hibride (29.000 pentru casarea a două mașini).
Angela Croitoru