Cu sfârşitul lui noiembrie 1948 regimul la Aiud s-a înrăutătit brusc. Comuniştii străini evrei şi unguri ceruseră, lucru ce l-am aflat mai târziu, uciderea a 30.000 de români, spre a instala în tară teroarea şi ca să poată aplica programul lor de reforme revoluţionare. Dar s-au izbit la început de împotrivirea lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi apoi a „gloatei” – cum spuneau ei – lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Atunci au spus: „Avem putinţa să-i reeducăm, în temniţe, ca să împărtăşească ideile noastre” şi au recurs la arestări cu nemiluita. Toate temniţele erau arhipline. Dar în martie au arestat pe Pătrăşcanu şi pe prietenii lui, evrei mai ales, toţi cu doctorate în străinătate. Deci nu mai exista opoziţia acestora. Atunci au hotărât: „Ce să mai aşteptăm reeducarea? Bătrânii nu se pot reeduca. Hai să-i ucidem cu foamea!” şi au instalat un regim de cruntă înfometare şi asuprire. La ferestre au pus paravane din lemn ca să nu pătrundă lumina soarelui, plimbările s-au redus simţitor iar masa a devenit catastrofală: 600 de calorii pe zi la un deţinut. Foamea a început să muşte din noi. Era ceva îngrozitor. O simţeam cu toate fibrele corpului. O simţeam nu numai cu stomacul, ci cu creierul şi cu toată fiinţa. Sunt dureri şi dureri. Dureri ce vin din boală sau din chinuri sufleteşti, din dorul după ceva ce nu poate fi împlinit, cum a fost la cei din străinătate dorul de ţară, nostalgia patriei şi a locurilor natale. Dar acestea cu rare excepţii pot fi depăşite. Dar există şi durerea foamei. E cruntă. Simţi cum zi de zi te topeşti. Puterile scad mereu, te stingi lent ca o lumânare ce s-a consumat. Stai jos, nu mai poti ieşi regulat la plimbare şi mai târziu nu mai poţi ieşi deloc. Şi apoi nu mai poţi mânca puţina mâncare ce ţi se dă şi, nemairidicându-te, într-o zi închizi ochii. Căutam economia forţelor. Evitam tot ce ar putea slăbi cât de puţin organismul. Nici o povestire despre mese bogate şi petreceri. Nimic ce ar zdruncina echilibrul psihic. N-am admis să ne plângem că vom muri. Nu! Trebuie să privim moartea eroic, frumos, în picioare, ca pe ceva inevitabil, ca pe un destin implacabil impus de alţii. Trebuie să fim veseli, senini şi blânzi, fără ură, fără blesteme la adresa asupritorilor, să depăşim ideea de răzbunare în ipoteza unei salvări, să ne ridicăm deasupra mizeriei în care putrezim, să fim oameni după chipul lui Dumnezeu. Am cerut partenerilor de celulă să nu povestim decât lucruri frumoase, vesele, senine, curate. Să spunem şi glume numai din acelea care nu murdăresc nici imaginaţia, nici mintea, nici sensibilitatea noastră. Controversele în discuţii erau oprite. Să nu slăbească capitalul de rezistenţă. Totul era bine măsurat. Pentru linişte şi ajutor de sus, rugăciunea în taină, fiecare singur. E interzisă public, să o facem deci discret, ca să nu trezim furia celor ce ne pândesc la vizetă. De ni se cere să renunţăm la ea, să respingem cu hotărâre cererea. De suntem bătuţi, cum s-a întâmplat uneori fiindcă ne rugam, să primim bătaia cu răbdare, resemnare, linişte. De ni se cere să renunţăm la orice dezbateri şi preocupări politice, să primim imediat cererea. Dar de ni se cere să nu dăm nici un ajutor spiritual vreunui deţinut ce are nevoie de el, să respingem intervenţia aceasta cu hotărâre. După ce ni s-a luat totul, măcar putinţa de a face puţintel bine să o păstrăm. Acesta e dreptul nostru la care nu trebuie să renunţe nici un deţinut. Acum, când unii mor sub ochii noştri, acum nevoile de ajutor spiritual sunt mai simţite. Acum acest drept al nostru are prilejul să se manifeste. Nu numai un cuvânt de mângâiere, ci uneori în cumplita asuprire şi un zâmbet adresat cuiva ce are nevoie de el are importanţa lui. Important e să nu ne pierdem veselia, bucuria, încrederea, zâmbetul senin. Cei ce ne văd astfel se vor îmbărbăta. Şi asta e mult, căci în împrejurări grele acestea sunt ca o forţă ce se transmit celui care te priveşte. Şi fiecare are trebuinţă de ajutorul celuilalt. Aceste stări trebuie să fie fireşti, nu impuse de noi ca o poză, ci să rezulte din starea noastră interioară ca o manifestare firească a ei. (Pr. Nicolae Grebenea)
