0:00

Începe distribuirea tichetelor sociale, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Direcția de Asistență Socială a Primăriei Roman pregătește cea de-a doua etapă a distribuirii de tichete sociale pensionarilor și persoanelor cu handicap ale căror venituri sunt de sub 750 de lei pe membru de familie. Prima tranșă din aceste tichete s-a acordat în perioada sărbătorilor de Paște, iar până la finele anului se vor mai acorda bonuri în lunile septembrie și decembrie.

“Distribuirea tichetelor se va face începând cu data de 16 iunie și sperăm ca până la 1 iulie să finalizăm. Cei care nu s-au încadrat în condițiile impuse de Consiliul Local sau nu au depus actele doveditoare până acum o mai pot face  până la finele săptămânii acesteia, pentru a putea fi cuprinși în programul din luna iunie. Cei ce vor depăși această dată vor primi ajutor la următoarea etapă de distribuire”, a declarat viceprimarul Lucian Micu.

Față de luna aprilie, acum pe lista beneficiarilor se află aproape 3.500 de persoane, cu circa 150 de beneficiari mai mult. Fiecare solicitant va primi tichete în valoare de 40 de lei. Persoanele care au diferențe de venituri ulterior depunerii dosarului sunt obligate să se prezinte la Direcția de Asistență Socială pentru a oferi datele corecte. Reamintim faptul că tichete ar trebui să fie utilizate pentru achiziția de medicamente și alimente, bonurile putând fi utilizate în peste 60 de magazine și farmacii din oraș.  (C. MATEI)

Articolul precedentStudiile pentru autostrăzile ce trec prin Neamț costă 10 milioane euro
Articolul următorUrban și Primăria fac curățenie în relațiile contractuale