Poliţiştii cer ajutorul cetăţenilor care îi cunosc pe indivizii din imagini pentru identificarea acestora, pentru a le întocmi dosare penale de furt.
Primul a acţionat în ziua de 7 iulie, în jurul orelor 16.30, când a profitat de neatenția administratorului unei societăți comerciale, cu punct de lucru în Piața Mihail Kogălniceanu. Cu mişcări precise şi fără stresul că ar putea fi văzut de cineva, bărbatul a luat roata expusă în exteriorul clădirii şi a dispărut.
Pe 1 august, la ora 12.19, un tânăr a intrat într-un bar de pe strada Dărmăneşti şi, în momentul în care barmanul nu a fost atent, a furat o geantă lăsată pe un scaun din local.
„Persoanele care au date despre cei doi suspecți prezentați mai sus sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze Poliția prin Serviciul 112”, a declarat subcomisarul Constantin Irina, din cadrul Biroului de presă al IPJ Neamţ. (C. MIRCEA)