Campioana HCM Baia Mare e cu un pas în finala Ligii Naţionale. Totuşi, prima repriză din Sala Sporturilor din Roman a fost controlată de gazde – HCM-ul local a condus cel mai clar cu 4-1 şi nu a cedat pe tabelă până la pauză, scor 13-13. “Ne încălzim puțin mai greu. În toate meciurile am început mai prost”, a declarat Eliza Buceschi pentru Digi Sport
După reluare, HCM Baia Mare a marcat prima şi nu a mai cedat iniţiativa – cea mai mare diferenţă pe tabelă s-a înregistrat pe final, 25-19 pentru liderul din sezonul regulat, care s-a şi impus până la urmă cu 25-20.
Fetele antrenate de Tone Tiselj au obţinut astfel a treia victorie în faţa celor de la HCM Roman după cele două succese din sezonul regulat şi mai au de rezolvat returul de acasă, vineri, 15 mai, de la ora 17:30.
“Vrem să câștigăm campionatul și la anul HCM Baia Mare să continue să evolueze în Liga Campionilor”, a adăugat Buceschi. (ZCH NEWS)