Marţi, 24 mai, la ora 11:00, a avut loc inaugurarea spațiului verde amenajat în curtea corpului C, al Liceului de Arte ”Victor Brauner” din Piatra-Neamț, în cadrul proiectului ”Verde pentru Artă”, implementat de Asociația Cultural Social Economică “Christiana”, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al municipiului Piatra-Neamț, se precizează într-un comunicat de presă al municipalităţii pietrene.
“Primarul Dragoș Chitic a fost prezent la eveniment, alături de directorul Liceului de Artă «Victor Brauner» – Mihăiță Albu și reprezentanții Asociației «Christiana» – Ana Darie și Cristina Demetercă. «Le mulțumesc tuturor voluntarilor care s-au străduit pentru ca acest proiect să poată fi realizat și le mulțumesc de asemenea colegilor consilieri locali care au aprobat finanțarea acestui proiect. Este un proiect de care într-adevăr era nevoie și felicit Asociația Christiana pentru inițiativă», a declarat Dragoș Chitic. Evenimentul s-a încheiat cu un concert susținut de Fanfara «Emanuel Elenescu» a Liceului de Artă «Victor Brauner»”, potrivit comunicatului Primăriei Piatra Neamţ.
Scopul proiectului l-a reprezentat reabilitarea de spaţii verzi și desfășurarea activităţilor de educaţie ecologică în rândul comunităţilor locale, derulate de ONG-uri în parteneriat cu diferite instituţii.
“Activităţile implementate prin proiect sunt:
- reabilitarea spatiului verde prin ecologizare, plantare flori, arbuşti şi arbori autohtoni;
- activităţi de educaţie ecologică non-formală, prin includerea elementelor creative, destinate elevilor și comunității locale;
- promovarea voluntariatului și implicării comunității în activități voluntare, echipa de proiect si toti cei implicaţi în activităţile de amenajare au făcut voluntariat”, se mai menţionează în comunicatul municipalităţii pietrene. (ZCH NEWS; FOTO: Primăria Piatra Neamţ)