vaslui albita tigari rezervor 02vaslui albita tigari rezervor 01Polițiștii de frontieră de la Albița (Vaslui), împreună cu inspectorii vamali, au descoperit, marţi, 28 iunie, 15.760 de țigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova, pe care un bărbat încerca să le introducă în țară ascunse în rezervorul autovehiculului pe care îl conducea.

“În jurul orei 21:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, Nicolae V., cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 32 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Republica Moldova. Pentru valorificarea unei informații deținute de polițiștii de frontieră vasluieni, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra vehiculului, ocazie cu care echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, ascunse în rezervorul autovehiculului, ambalate în pungi vidate, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, 15.760 țigarete, de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova”, a declarat inspector principal de poliție Irina Mirică, purtător de cuvânt al STPF Vaslui.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii țigărilor, în valoare de 3.546 lei și sancționarea contravențională a lui Nicolae V. cu amendă de 10.000 de lei. (ZCH NEWS; FOTO: ITPF Iaşi)

Articolul precedentEvaluarea Națională: „A fost ușor. Nu-mi amintesc ce a picat la geometrie.”
Articolul următorPeste 50.000 de petiţii de la pacienţi şi medici
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.