Un autoturism a fost lovit de un microbuz de transport persoane și 4 persoane au fost rănite. Accidentul a avut loc aproape de gara din Roman, în această dimineață, 2 noiembrie, în timp ce șoferul microbuzului a făcut stânga de pe strada Ștefan cel Mare pe strada Ogoarelor. Impactul a fost frontal și toți pasagerii din autoturism au fost răniți.
La fața locului au ajuns echipaje medicale și pompierii de la Roman care au asigurat măsurile de protecție împotriva incendiului, apoi au curățat drumul.
Polițiștii care au făcut cercetările au stabilit că în timp ce un bărbat de 56 de ani, din Cordun, conducea microbuzul pe strada Ștefan cel Mare, a făcut virajul la stânga pe strada Ogoarelor, moment în care a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 41 de ani, din Roman, potrivit Georgianei Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Șoferul și cele trei persoane rănite, cu vârste între 38 și 47 de ani, au fost transportate cu ambulanțele la Spitalul Roman. Ambii șoferi sunt cercetați pentru vătămare corporală din culpă.
C.I.