Ninsorile și poleiul combinate cu neadaptarea vitezei la condițiile de drum fac noi victime. Trei autoturisme au intrat în coliziune rând pe rând, pe DN 28 B, în județul Iași, la ieșirea din Târgu Frumos spre Pașcani, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de iarnă, astăzi, 27 decembrie, în jurul orei 15,30.

Două dintre cele patru persoane aflate în aceste autoturisme au suferit diferite leziuni, primind primul ajutor de la personalul medical al SAJ Iași și  fiind transportate de urgență la Centrul de Primiri Urgențe Târgu Frumos.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale și o ambulanță SMURD, în ajutorul răniților venind și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

Angela Croitoru

FOTO: ISU Iași

Articolul precedentTiruri derapate, trei drumuri blocate momentan
Articolul următorDealul Pietricica a ars din cauza clasică – „foc deschis în spații deschise”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.