0:00

La aproape o lună de la teribilul incendiu care a panicat locuitorii de la baza dealului Pietricica și a înspăimântat pietrenii, ISU Neamț a ajuns la o concluzie. Astăzi, 27 decembrie, conform comunicatului oficial, s-a stabilit că nu a fost vorba nici de scurtcircuit electric la rețeaua de energie electrică, de foc pus intenționat sau de o țigară aprinsă aruncată aiurea în mărăcinișul uscat. Cert este că la baza Pietricicăi erau cele mai multe focare când au ajuns pompierii, iar vântul puternic a favorizat extinderea incendiului până spre pădure și mănăstire, pe vreo 8 hectare .

Pentru a ajunge la o concluzie, comisia desemnată a efectuat o adevărată anchetă, inclusiv cu sprijinul Poliției Neamț. Iată comunicatul ISU Neamț:

Comisia de cercetare a cauzei incendiului izbucnit în data de 30.11.2021 pe muntele Pietricica și-a finalizat activitatea, cele mai importante aspecte identificate pe parcursul cercetării fiind următoarele:

Din analiza amprentei incendiului a rezultat faptul că acesta a fost inițiat din zona de jos a muntelui Pietricica extinzându-se cu rapiditate la vegetația uscată, extindere favorizată și de vântul foarte puternic. Astfel, la sosirea primelor echipaje de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără pe o suprafață de aproximativ de 8 ha.

Pe timpul cercetării la fața locului comisia a  identificat următoarele aspecte:

– existența unor focare răzlețe în zona de jos a muntelui unde se disting poteci / căi de acces în vegetația uscată, posibile trasee de deplasare / scurtături ale persoanelor care cunosc zona;

– la verificare zonei sau găsit mai multe recipiente în care se punea mâncare pentru animale fără stăpân.

– au fost identificate o serie de materiale care au întreținut arderea cum ar fi: vegetație uscată înaltă, materiale din plastic, cartoane, arbori uscați.

Comisia de cercetare a analizat în amănunt ansamblul de urme unde s-a manifestat incendiul, luând în calcul mai multe posibile cauze de incendiu, printre cele mai relevante fiind scurtcircuitul electric, acțiunea intenționată și focul deschis în spații deschise.

Ipoteza scurtcircuitului electric a fost eliminată, deoarece în zonă nu au fost identificați conductori electrici căzuți la nivelul solului de la rețeaua de medie tensiune care alimentează (Stația RTV Neamț) precum și datorită faptului că după verificările făcute de dispeceratul DELGAZ GRID – CORE NEAMȚ, s-a constatat că nu au existat avarii sau semnalizări înregistrate de sistemele SCADA și de monitorizare a parametrilor energiei electrice din rețeaua de distribuție a Delgaz Grid S.A.

Ipoteza acțiunii intenționate a fost eliminată deoarece în urma cercetărilor făcute de către organele de poliție, până la data finalizării cercetării cauzei de incendiu, nu au fost identificate elemente care să susțină această cauză.

Din analiza celor prezentate, în conformitate cu prevederile art. 11 lit. s) din H.G.R. nr. 1492/2004, comisia a stabilit următoarea cauză ca fiind cea mai probabilă:

Locul focarului: vegetație uscată;

Sursa probabilă de aprindere: flacără (focuri în aer liber, chibrit etc.);  

Mijlocul care puteau produce aprinderea: foc în aer liber; 

Primul material care s-a aprins: mărăciniș, lăstăriș și altă vegetație uscată;

Împrejurarea determinantă: focul deschis în spații deschise”.

C.I.

Articolul precedentFOTO. Coliziune între trei autoturisme soldată cu două victime
Articolul următorȘtire actualizată. Prizonier între fiarele mașinii după un carambol cu un TIR