femeie disparutaACTUALIZARE 2: La o primă examinare a cadavrului, criminaliştii au stabilit că femeia s-a legat singură şi a reuşit să-şi prindă şi un  bolovan de gât, care a fost găsit lângă ea. Cu o zi înainte, la examinarea autoturismului, a mai fost găsit un bilet prin care notăriţa îşi cerea iertare de la familie, spunea că a încercat să-şi ia viaţa cu 24 de somnifere, dar n-a reuşit, şi atunci s-a gândit la o metodă mai sigură, care să nu mai dea greş. „În acest moment nu avem dubii, însă vom vedea ce se stabileşte şi la necropsia care se va efectua mâine”, a declarat comisarul şef Benone Beşu, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Neamţ. (ZCH NEWS)

*****

ACTUALIZARE 1: Lidia Vieru era legată de mâini şi de picioare cu aceeaşi bucată de sfoară. Urmează ca specialistul criminalist, care s-a dus la faţa locului, să stabilească dacă s-a putut lega singură. Anchetatorii spun că au mai fost cazuri în care sinucigaşii, hotărâţi să-şi pună capăt zilelor prin înec, s-au legat ca să fie siguri că, odată ajunşi în apă, nu au tendinţa de a înota pentru a se salva. Bineînţeles, până la proba contrarie, nu poate fi exclusă nici ipoteza unei crime, însă martorii identificaţi până acum spun că au văzut-o pe femeie, singură în maşină, întrebând pe ce drum se poate ajunge la lac. (ZCH NEWS)

*****

ŞTIRE INIŢIALĂ: Trupul Lidiei Vieru, notarul public din judeţul Iaşi dispărut de sâmbătă dimineaţa din Staţiunea Durău, a fost găsit, cu puţin timp în urmă, la Buhalniţa, sub un pod din localitate. Se pare că un sătean a văzut cadavrul şi a alertat autorităţile. Urmează ca trupul neînsufleţit să fie scos din apă şi transportat la morgă, unde se va efectua necropsia, în vederea stabilirii cauzei morţii. Între timp, anchetatorii vor face cercetare la faţa locului, pentru a completa dosarul. Şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Neamţ, comisarul şef Benone Beşu, este pe drum spre Buhalniţa. Vom reveni cu detalii. (ZCH NEWS)

Articolul precedentACTUALIZARE Indicele de confort termic s-a „cuminţit” la Piatra Neamţ
Articolul următorPiatraFest 2016 – Sărbătoare la Piatra Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.