Tensiune printre angajații Administrației Finanțelor Publice (AFP) Neamț care, prin vocea liderului de sindicat, Cristian Aanei, amenință cu proteste spontane. Motivul principal este tăierea a circa 4.000 de posturi anunțată de ministrul Finanțelor Publice, rămasă prioritară și după negocierile din 22 noiembrie cu sindicatele.

fisc cristian aanei„Colegii mei sunt extrem de stresați pentru că în comisia de dialog de ieri, de la București, nu s-a ajuns la nici un rezultat, conducerea ministerului continuă să vorbească de reducerea a 4.000 de posturi, în condițiile în care de ani de zile nu s-au mai făcut angajări în sistem, oamenii au rămas aceeași, iar volumul de muncă a crescut și după pensionările colegilor, dar atribuțiile le-au sporit. Noi vrem să fim respectați pentru munca pe care o facem, dar nu știu cum se face că nici un ministru de Finanțe nu a ținut cont de doleanțele noastre. Ni se cere să colectăm venituri, dar nu ni se asigură logistica adecvată, se lucrează pe calculatoare vechi și ineficiente. La Administrația Finanțelor Publice Neamț dacă deschizi fișa unui contribuabil din Piatra Neamț durează jumătate de oră, dar pentru un contribuabil din Roman, Bicaz sau Târgu Neamț durează o oră și jumătate. Vrem să ne putem face treaba și să fim respectați”, conchide Cristian Aanei, liderul Sed Lex Neamț.

finante ghișeeSindicaliștii au și anunțat că iau în calcul declanșarea conflictului de muncă și amenință cu proteste naționale. În comunicatul Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe se spune, spre final, că nu este exclus „să se demareze de urgență acțiuni de protest la nivel național, care pot degenera în greve spontane, necontrolabile de către organizația noastră”. (C.I.)

Comunicatul integral:

Biroul Executiv al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe solicită, în mod ferm, renunțarea la proiectul de hotărâre privind reducerea posturilor vacante la nivelul Ministerului Finanțelor Publice și unităților subordonate, din următoarele motive:

1) În Parlamentul României, la Camera Deputaților, există un proiect de lege pentru modificarea structurii organizatorice a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar reducerea posturilor vacante înaintea adoptării acestei legi ar produce perturbări majore ale activității de colectare a veniturilor la bugetul statului.

2) Ministerul Finanțelor Publice nu s-a pronunțat încă cu privire la textul proiectului de lege privind reorganizarea ANAF, în consecință nu s-a făcut nicio analiză serioasă referitoare la efectele acestei măsuri și în privința posturilor necesare pentru buna funcționare a instituției.

Biroul Executiv al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe condamnă amatorismul cu care Ministerul Finanțelor Publice își tratează proprii angajați.

Acordul pe care conducerea Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe l-a făcut cu ministrul finanțelor publice, domnul Eugen Teodorovici, nu a vizat nicidecum reorganizarea sistemului și reducerea de posturi. Acest acord presupunea:

  • Analiza necesarului de personal la nivel național
  • Analiza plecărilor naturale din sistem (pensionare, migrări ale personalului, etc)
  • Îmbunătățirea sistemului informatic (în prezent sunt necesare 45 de minute pentru a finaliza o lucrare cu actualele calculatoare și softuri)
  • Alocarea fondurilor pentru achiziționarea mijloacelor materiale necesare desfășurării activității curente

Pe cale de consecință, Biroul Executiv a hotărât demararea procedurilor pentru declanșarea acțiunilor de protest la nivel național, cu consecințe grave în următoarea perioadă.

Salariații fiscului din România nu doresc să afecteze activitățile desfășurate cu ocazia centenarului, însă un astfel de tratament din partea conducerii ministerului finanțelor publice îi obligă să demareze de urgență acțiuni de protest la nivel național, care pot degenera în greve spontane, necontrolabile de către organizația noastră.

BIROUL DE PRESĂ

Articolul precedentProiectul “Speranţa, cheia spre performanţă”, la final
Articolul următorO pensionară a căzut la CJ, după un spectacol dedicat Centenarului
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.