d d bostan

* interviu cu pictorul Dumitru D. Bostan, la 51 de ani:

Pictorul Dumitru D. Bostan s-a născut la 27 noiembrie 1962 în Piatra Neamţ. Este absolvent al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti, secţia artă monumentală – restaurare, profesori Simona Vasiliu-Chintilă şi Dan Mohanu. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. După debutul expoziţional din 1986 participă la numeroase proiecte personale şi colective. Lucrările sale se află în colecţii private din România, Franţa, Germania, Italia, Olanda, SUA, și în colecţia Muzeului de Artă din Piatra Neamţ. Marţi i-am urat, cu anticipaţie, cele cuvenite unui sărbătorit şi l-am invitat la o destăinuire. A doua parte a interviului o publicăm astăzi, de ziua artistului.

– Care sunt,  în aceste trei decenii de la debutul tău, neîmplinirile artistului Dumitru D. Bostan?

– Acum nici nu-mi dau seama prea bine de neîmpliniri. Poate că sunt legate de faptul că amân prea mult unele proiecte personale în loc să mă apuc de ele la cald cât încă e prezentă emoţia. Tot timpul îmi spun că nu e momentul, că nu sunt pregătit etc. Faptul ca nu lucrez mai mult în natură, taberele la care am avut norocul să particip anul acesta mai mult m-au stârnit şi m-au făcut să imi doresc unirea  sistemelor, cum se spune, adică să aduc în atelier ceva din relaxarea cu care lucrez în natură. Mi-am promis o dată un an întreg numai pentru lucrări fără miză, de joacă, de atelier, care să nu se termine neaparat într-un tablou.

– La câteva din vernisaje, criticii de artă din Piatra Neamţ au descoperit că ţi-ai ales un culoar propriu, foarte singular, în ceea ce priveşte utilizarea colorii în picturile tale. Te-ai individualizat. De unde a plecat această „deviaţie” de la linia comună?

– Cred că a apărut tocmai din dorinţa de a face lucrurile în felul meu şi, mai înainte de aceasta, de a afla de fapt care este felul meu de a vedea lucrurile. Mă interesează o anumită concizie, nu mă prea omor după detalii şi subiectul e de cele mai multe ori un pretext, aşa ca libretul la o operă. E adevărat, mă preocupă de ceva vreme tocmai cucerirea culorii şi odată cu ea emoţia pe care o transmite. Pornind de la muzica lui Satie mi-am spus odată că aşa aş vrea să sune şi pictura mea. Am bănuit ca sunt sufleteşte din familia asta şi că tonul acesta mi-e cel mai potrivit, adică ma reprezintă cel mai bine.

– Cândva îmi declarai că, pentru tine, „Piatra Neamţ e o bună sursă de inspiraţie”. În timp, mi-am dat seama că propoziţia era mai mult decât o afirmaţie, era un crez. Ce intenţionezi în acest sens?

– E foarte greu să convingi luându-ţi ca sursă de inspiraţie lucruri pe care le ştie toata lumea. Pe bună dreptate te-ai putea întreba ce mai poate ieşi bun dintr-o lucrare despre Curtea Domnească, ori cred că aici e greutatea. Peisajele pe care le fac acum simt că se mai potrivesc încă etapei în care mă aflu. Nu ştiu însă cât de acum înainte.

– Te-am mai întrebat, te mai întreb încă o dată: ce părere ai despre noua generaţie de artişti plastici nemeţeni? Sunt ei urmaşii demni ai celor plecaţi sau ai celor ieşiţi din prima tinereţe? Spre ce crezi că se îndreaptă arta lor?

– Nu îi incurajează mai nimic să îmbrăţişeze această carieră pentru că  situaţia e aşa cum e şi din acest motiv din păcate pe simeze sunt reprezentaţi din ce în ce mai puţini artişti tineri. Sunt şi multe capcane în care ar fi păcat să cadă.  Există o tendinţă  de a prefera scurtăturile de tot felul cu ajutorul cărora să te faci  rapid cunoscut.  Pe undeva mulţi ar vrea să înceapă cu sfârşitul. Dacă-mi amintesc bine aşa gândeam şi eu la început. Din păcate, e o profesie în care succesul vine rareori peste noapte, trebuie să ai răbdare,  şi  dacă ai puterea, să te mulţumeşti uneori numai cu bucuriile zilnice ale lucrului la atelier.

– Cu ce gânduri vei trece, peste o lună, în anul 2014? Ce îţi propui să faci, atât la serviciu cât şi în atelierul tău de lucru în viitorul apropiat?

Îmi pare bine că am de lucru şi că se anunţă două  expoziţii de grup la Bucureşti şi Sibiu.  Prima va fi cea de la Bucureşti, în vara anului viitor, care are ca temă peisajul insulei greceşti Santorini şi are la bază o excursie de documentare pe care am facut-o împreună cu cei din „4 Plus” acum doi ani. Pe acestea le ştiu,  deocamdată, dar le aştept şi pe celelalte care vin pe neaşteptate şi care-ţi fac viaţa frumoasă câteodată.

A consemnat Nicolae SAVA