0:00

Evaluarea s-a încheiat, începe distribuirea computerizată, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Elevii, absolvenți ai claselor a VIII-a, au încheiat definitiv socotelile cu gimnaziul. Ieri, cu începere de la ora 9, a avut loc cea de-a doua probă a Evaluării Naționale, cea de Matematică. În județul Neamț s-au prezentat la examen, sub atenta supraveghere a camerelor video și a cadrelor didactice, 4.747 de candidați. Nici de această dată nu a fost o prezență de sută la sută, în plus față de cei 90 de elevi care nu s-a prezentat la primul examen, acum au mai dezertat 95. La tragerea la sorți a ieșit varianta nr. 3.  Exercițiile, în ochii cadrelor didactice, par foarte accesibile, astfel încât orice candidat ar trebui să ia notă de trecere. Unii elevi au ieșit după doar aproximativ o oră. „La școala Nicu Albu din Piatra Neamț este Centru zonal de evaluare. Avem 16 unități care își aduc pentru corectură lucrările la noi. Toate cadrele didactice care au asistat la Evaluare spun că au fost subiecte foarte ușoare. Chiar eu am văzut un copil ieșind la ora 10 din sala de examen și l-am întrebat dacă a pățit ceva. Acesta mi-a răspuns că este ușor și de aceea a ieși atât de devreme”, a spus Romița Țiglea Lupașcu, directoarea școlii Nicu Albu. Pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Neamț se precizează că „pe parcursul desfășurării probei nu s-au semnalat situații deosebite.”

 După examen, repartiţii

 Rezultatele finale vor fi afișate mâine, 29 iunie până la ora 16. Cei care nu sunt mulțumiți de rezultat și vor să depună contestații o pot face în aceeași zi, între orele 16 și 20. Între  30 iunie și 2 iulie vor fi rezolvate contestaţiile, iar în 3 iulie 2013 vor fi făcute publice rezultatele finale. La câteva zile după aflarea rezultatelor finale, elevii absolvenți de gimnaziu se vor prezenta la școli pentru a-și completa  fișele de înscriere la liceu. De pe 5 până pe 9 iulie elevii claselor a VIII-a au timp de gândire înainte de a bifa prima opțiune, în prezența părinților și a diriginților clasei. De reținut este faptul că prima opțiune este luată în considerare ca fiind prioritară. Prima etapă de distribuire computerizată în licee este programată pe 16 iulie, iar în perioada 17-26 iulie elevii îşi vor depune dosarele de înscriere la şcolile în care au fost repartizaţi. În lista unui candidat se caută prima opțiune validă la care există locuri libere.

 Corigenţii, sesiune specială

 Nu de același regim vor avea parte și 200 de elevi care au rămas corigenți. Dacă pentru cei peste 50 de repetenți situație este cu „bis”, corigenții vor avea parte de o sesiune specială care va avea loc în perioada 19-21 august. Dacă se vor corija, se pot înscrie la admiterea de la liceu fără examenele de la Evaluarea Națională. Singura mențiune este aceea că vor trebui să se mulțumească cu locurile rămase după repartizarea celor care au trecut prin focul Evaluării. Pentru elevii nemțeni, sunt disponibile 175 de clase de liceu cu frecvență la zi, 3 clase de seral și 6 clase cu frecvență redusă. Anul trecut, la Evaluarea Națională au fost 4.779 de candidați din care aproximativ 1.000 de elevi nu au luat note sub 5 la Limba și literatura Română, iar la Matematică s-au încurcat în cifre peste 2.500 de elevi.

Marian TEODOROF

Articolul precedentSustinere financiara pentru festivalul San Remo
Articolul următorPrețuri după gust, localitate și speculanți