Emanuel Elenescu, celebrul dirijor născut la Piatra Neamţ, pe 8 martie 1911 (a decedat la vârsta de 92 de ani, pe 17 iunie 2003, în Bucureşti), a fost solicitat în anul 1936 (pe când avea doar 25 de ani) să participe la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Berlin, unde a alcătuit partea muzicală împreună cu germanul Richard Strauss, “strălucit reprezentant al muzicii cu program”.
Astfel, Emanuel Elenescu a fost primul dirijor român prezent la cea mai mare competiţie sportivă a omenirii. Deşi s-a iubit cu avocata Alla Filipescu, nu şi-a unit destinul cu aceasta în mod oficial, întrucât se declara împotriva căsătoriei. Idolul său a fost George Enescu, iar de când s-a stins în garsoniera din strada Popa Tatu nr. 80 au trecut aproape 11 ani. La Piatra Neamţ a locuit până la vârsta de 3 ani, într-o casă situată pe actuala stradă Alexandru Lăpuşneanu, din cartierul Precista, după care a plecat cu părinţii la Comăneşti. La JO de la Berlin a mai fost prezent un nemţean. Este vorba despre Vasile Firea (n. Mărgineni), fratele mult mai cunoscutului Victor Firea (fostul preşedinte al F.R. Atletism). Acesta a ocupat locul 20 în proba de 50 km marş. (Ana MOISE)
Legendă a culturii muzicale
Profesorii pietreni Livia Nicolae şi Constantin Nazare Ţapu amintesc despre prezenţa marelui muzician la JO de la Berlin, în cartea lor, “Valori olimpice. Pagini din istoria educaţiei fizice şi sportului în judeţul Neamţ”: “Mare dirijor şi compozitor, a fost şi va rămâne o legendă a culturii muzicale româneşti şi universale. Încă de la 17 ani începe studiile la Conservatorul de muzică şi artă dramatică «George Enescu». Cei ce l-au văzut la lucru, ori au avut şansa de a-l asculta la repetiţii, de a-i savura gestica atât de precisă şi expresivă, nativă dar şi deprinsă la şcoala lui Mengelberg, ştiu că au asistat la o minune. A condus mari orchestre din Venezuela, Cuba, Germania, Turcia, Santa Cruz, Franţa. A rezistat tentaţiei repetatelor ocazii şi solicitări de a rămâne în occident, menţinându-se la pupitrul corului şi orchestrei Radio Bucureşti timp de 50 de ani, inclusiv în perioada războiului, când Radiodifuziunea Română se afla refugiată la Bod-Braşov. În anul 1936 a fost solicitat să contribuie la componenta culturală a Jocurilor Olimpice de la Berlin, ocupându-se de partea muzicală, împreună cu compozitorul Richard Strauss. În această postură, cu ingeniozitate deosebită, introduce compoziţii ample ale unor compozitori ca Wagner, Bramhs, Mahler, reuşind să evite cu iscusinţă marşurile naziste, în mare vogă la acea vreme, păstrând astfel puritatea Jocurilor Olimpice. În afara faptului că Elenescu a fost unul dintre cei mai iubiţi dirijori, seniorul baghetei româneşti a rămas un model de seriozitate, tenacitate, umor şi nobleţe sufletească. Dacă ar fi să-l parafrazăm pe Th. Grigoriu: «Să ne agăţăm şi noi de dânsul ca să rămână după noi câte ceva din eternitatea lui…», iată că ne-a rămas faptul unic că marele muzician originar din Piatra Neamţ a fost primul român care a participat ca dirijor la festivităţile deschiderii unei ediţii a Jocurilor Olimpice”.
“Atunci se punea accentul pe valoare”
Fost inspector de educaţie fizică, profesorul Constantin Nazare Ţapu, în prezent director al Academiei Olimpice Române, filiala Neamţ, a asistat la două concerte dirijate de maestrul Emanuel Elenescu. “Chiar m-am întâlnit cu Emanuel Elenescu cu 4 luni înainte de a se stinge. Am vorbit un sfert de oră şi mi-a spus că l-a cunoscut pe Richard Strauss într-o deplasare unde avea de susţinut un concert şi acolo i-a propus să colaboreze la parte muzicală a ceremoniei de deschidere a JO din Germania nazistă”.
Din interviul “Cu maestrul Emanuel Elenescu – Domnule, există oameni inteligenţi fără humor”, de Tudor Călin Zarojanu, apărut în “România Literară”, în anul 2002, aflăm cum considera Emanuel Elenescu că trebuie să fie relaţia unui artist cu politica şi care era salariul pe care-l primea în 1933:
“- Istoria a făcut să dirijaţi în Rusia sovietică şi în Germania nazistă. Care trebuie să fie relaţia artistului cu politica?
– Artistul nu trebuie să facă politică. După intrarea ruşilor în Cehoslovacia, am avut o şedinţă în Sala Radio care a durat de la zece dimineaţă la zece seara. Acolo, Paul Niculescu-Mizil a vorbit contra politicii ruseşti. Pentru prima dată s-a spus: «Tovarăşi, nu ei ne-au dat grâu, noi le-am dat lor!». Într-o pauză, Ion Pas, preşedintele de atunci al Radioului, a trecut pe lângă mine şi m-a întrebat: «Ei, îţi place? Eşti omul zilei?». În 1936 am concertat la Berlin, în timpul Jocurilor Olimpice, prilej cu care l-am auzit pe Hitler vorbind în faţa unui stadion plin cu 100.000 de oameni. În felul lui, vorbea foarte bine.
– Cum trăia un artist în perioada antebelică?
– În 1933, eu, care n-aveam un rol principal în orchestră, cântam la fagot, aveam un salariu de 9.000 de lei. Impozitul era de 500 de lei – am şi acum contractul în sertar, acasă – iar un ou costa un leu. Tata care făcuse Dreptul şi era inspector PTT, avea doar 8.000 de lei. Alţii o duceau rău, pentru că atunci se punea accentul pe valoare”.
Cercul Olimpic ”Emanuel Elenescu”
Filiala Neamţ a Academiei Olimpice Române a înfiinţat pe 10 noiembrie 2005 la Liceul de Artă “Victor Brauner” din Piatra Neamţ un cerc olimpic ”Emanuel Elenescu”. Profesorul Mihăiţă Albu, fostul director al liceului, organizează din 1990 un festival internaţional, care poartă numele maestrului începând cu ediţia a 14-a. Concursul se adresează tinerelor talente din domeniul interpretării muzicale şi coregrafice din ţară şi străinătate.
“Eu am cântat de două ori sub bagheta lui Emanuel Elenescu, cu Filarmonica din Bacău în anii ‘90. Îndrăgita doamnă Elena Botez (n.r. – ex-prim-solista Operei din Timişoara), mi-a dat ideea ca acest festival să-i poarte numele. Repetiţiile cu domnul Elenescu erau extraordinare. Vrem ca la ediţia din acesta an, a 24-a, să amplasăm o plăcuţă comemorativă pe casa în care a locuit la Piatra Neamt. Am înţeles că doamna profesoară Mihaela Spiridon ştie exact unde a stat maestrul Emanuel Elenescu”, a declarat Mihăiţă Albu.
“Un erou-patriot al muzicii”
“Emanuel Elenescu a fost un erou-patriot al muzicii, în peisajul românesc atât de des stăpânit de mioritisme! Să-i întoarcem ceva din lumina pe care ne-a dat-o! Să aprindem flacăra iubirii noastre pe mormântul lui din Cimitirul Catolic de lângă Belu, acolo unde stă să aştepte sunetul trompetei Arhanghelului muzician! Ştia să «cânte la orchestră» şi ştia să facă orchestra să sune. A ţinut în mintea şi mâinile sale un repertoriu imens, în care muzica românească a fost la loc de cinste. Verticalitatea sa, şi la figurat, dar şi la propriu, a dominat prin competenţă oricare orchestra şi orice instrumentist, de la debutul său, până la ultimul concert, pe care l-a dirijat la 90 de ani”. (Revista Q Magazine, 2008)
De-ale lui Emanuel Elenescu
* La orchestră e dictatură! Dictatură muzicală şi nu democraţie!
* Domnilor, ca să mergem înainte, cel mai bine ar fi să ne oprim!
* În cadrul unui interviu, maestrul Elenescu este întrebat: ”Care au fost cei mai mari dirijori ai României?”. Şi maestrul răspunde: “ENESCU şi EL-ENESCU!”. (“De-ale muzicienilor şi nu numai…”, Gheorghe Muşat)
