Tupeu infracțional! Testul pe care un individ l-a dat polițiștilor chiar în fața sediului instituției din Târgu Neamț

Un localnic din orașul străjuit de Cetatea Neamț a dat dovadă de cutezanță extremă, de inconștiență, sau poate a vrut să testeze vigilența oamenilor legii, recurgând la un gest care avea să-l coste. A fost reținut și riscă să fie încarcerat.

Poliția orașului Târgu-Neamț a fost sesizată, la data de 13 august 2026, de un tânăr de 20 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, în urmă cu o zi, în jurul orelor 21:00, în timp ce se afla în parcarea din fața sediului instituției menționate, a fost jefuit.Tupeu infracțional! Testul pe care un individ l-a dat polițiștilor chiar în fața sediului instituției din Târgu Neamț

„S-ar fi întâlnit cu mai multe persoane, iar în momentul în care a plecat spre domiciliu, a constatat faptul că, din buzunar în lipsesc banii, suma de 1.300 lei. În urma activităților operative a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, un tânăr de 23 de ani, din Târgu-Neamț”, a transmis IPJ Neamț.

Împotriva suspectului a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Urmează ca târgnemțeanul să fie prezentat instanței de judecată, care poate să-l aresteze preventiv, să-l pună în arest la domiciliu sau în control judiciar.

Dan Sofronia

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...