Mircea DumitruElevii de clasa a IV-a vor începe noul an școlar fără toate manuale de care au nevoie din cauza unor licitații de achiziții contestate. Ministrul Educației, Mircea Dumitru, într-o postare ce apare pe pagina sa de Facebook, a anunțat, marți, 23 august, că va face tot ce se poate pentru ca elevii de clasa a IV-a să nu fie afectați de problemele de procedură ce vizează licitația pentru manualele școlare. Pentru 4 discipline, adică limba română, istorie, geografie și științe ale naturii, contestațiile se află încă în analiză. „Așa cum arată situația în acest moment, odată cu începerea anului școlar elevii vor primi manuale la 7 discipline, printre care limba germană, limba franceză și educație civică. Pentru că la matematică și limba engleză contestațiile au fost finalizate, sper ca până la finalul lunii octombrie manualele să ajungă pe bănci. Îi asigur, însă, pe elevi, profesori și părinți că imediat ce instanțele se vor pronunța, vom parcurge toți pașii necesari, astfel încât situațiile nefericite de până acum să nu se mai repete”, a mai precizat ministrul. Deși ministrul nu a intrat în detalii privind lipsa unora dintre manualele școlare, la 12 septembrie, potrivit jurnaliștilor de la www.b1.ro „un raport al corpului de control al premierului arată că procedura de licitație pentru manualele de clasa a 4-a a fost încălcată.  Este vorba despre procedurile de secretizare a ofertelor pentru manuale. Această procedură ar fi fost încălcată de șeful Centrului Național de Evaluare și Examinare”. (M.T.)

Articolul precedentTrei seri cu filme în Curtea Domnească
Articolul următorŢigări şi urmărit internaţional „depistaţi” la Albiţa
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.