20171124 122112Locuitorii din satul Pluton precum și cei care străbat localitatea se pot bucura de finalizarea a două noi tronsoane de drum comunal. Vineri, 24 noiembrie, a avut loc recepţia lucrărilor de asfaltare şi reabilitare, care s-au realizat cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării,fiind vorba despre o investiţie de aproximativ 7 milioane lei.

La recepţia lucrărilor au participat primarul Vasile Dorneanu, viceprimarul Dan Bârgăoanu, administratorul public Vasile Gavriliu şi ing. Boca Constantin reprezentantul societăţii Conest Iaşi.

Este o zi importantă pentru locuitorii din comuna Pipirig, în special pentru cei din satul Pluton, pentru că am finalizat lucrările pe drumul comunal DC 158 Pluton şi strada Slatinei. În afară de asfalt, datorită reliefului au fost nevoie şi de lucrări de îndiguire, poduri, podeţe. S-a lucrat bine, profesionist. Ţin să felicit pe toţi cei care s-au implicat în derularea acestui proiect începând cu Guvernul României, cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Ionel Arsene, cu domnul deputat Dan Andruşcă, cu domnul primar Marcel Prună, pentru că proiectul a fost început în timpul mandatului său. Felicit pe toţi cei din primărie care s-au implicat în acest proiect, cât şi constructorul şi proiectantul”, a declarat primarul Vasile Dorneanu.

20171124 121105Câteva detalii tehnice despre lucrare ne-a oferit ing. Constantin Boca, reprezentantul societăţii Conest Iaşi: „Este vorba de lucrări finalizate pe două tronsoane de drum, respectiv DC 158 cu o lungime de 2 km şi str. Slatinei cu o lungime de 1,4 de km. Garanţia lucrării este de doi ani de zile”.

La inaugurare au participat și fostul primar Marcel Prună, alături de Dan Andrușcă, deputat.

C.T. Sturzu

 

Articolul precedentCOD GALBEN în Bacău, Neamţ şi Suceava! Va ninge!
Articolul următorFundația “Împreună pentru Solidaritate Socială” va asigura hrana la Școala ”Nicu Albu”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.