0:00

Asociația Părinților de la Școala gimnazială ”Nicu Albu” din Piatra Neamț a rezolvat problema catering-ului după ”incidentul” brânzei cu E-Coli, care a băgat câțiva copii în spital, a ținut alți zeci acasă și a dus la rezilierea contractului cu furnizorul Mirapam SRL.

După întâlnirea cu furnizorii interesați să preia sarcina de a oferi micul dejun și prânzul celor 291 de copii și 20 de cadre didactice, Asociația Părinților de la Școala ”Nicu Albu” a selectat oferta Fundației ”Împreună pentru Solidaritate Socială” condusă de preotul Petru Munteanu, din Săvinești.

Am ales acest furnizor, din trei care și-au prezentat oferta, întrucât mâncarea este pregătită cu produse cumpărate în mare parte de la producători, fundația este autorizată și produce diverse dulcețuri, conserve, sucuri naturale, patiserie și avem garanția unui meniu potrivit copiilor, variat, fără aditivi și alte ingrediente nesănătoase. Colaborarea va începe din data de 4 decembrie, săptămâna aceasta furnizorul trebuind să efectueze dezinfecția sălilor de mese, conform contractului”, spune Corina Brăescu, președinta Asociației Părinților.

Fundația „Împreună pentru Solidaritate Socială”  va asigura hrana la Școala ”Nicu Albu”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiOferta fundației include, pe lângă două feluri principale, desertul de prânz și micul dejun, iar cadrele didactice beneficiază de gratuitate.

Roxana Mihăilă, directorul fundației, i-a asigurat pe părinții de la ”Nicu Albu” că experiența în catering din ultimii cinci ani și colaborarea similară cu Școala nr. 4 sunt argumente suficiente pentru a-i convinge că alegerea fundației ca furnizor este potrivită, pentru copii, în primul rând.

Elevii de la școala ”Nicu Albu” mai mănâncă hrană rece, de acasă, până miercuri, urmând ca de luni, 4 decembrie, după minivacanță, noul furnizor să le asigure masa caldă de prânz. Meniul va fi ales săptămânal, spune furnizorul, împreună cu părinții, care vor decide între 11 feluri de ciorbă (ce nu exclude ciorba de perișoare sau ciorba de pui grecească), 20 feluri II (între care șnițel de pui, sărmăluțe, pizza, pârjoale), 10 garnituri (inclusiv cartofi prăjiți, legume mexicane), salate, murături și 11 deserturi. (C.I.)

 

Articolul precedentDrumuri noi recepționate în satul Pluton din comuna Pipirig
Articolul următorROMAN Pristyl face transport local gratuit în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.