În prima lună a acestui an, în Neamţ, au fost înregistrate 16 accidente de muncă care sunt cercetate atât de IPJ Neamţ, cât şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă. În urma a două dintre aceste accidente doi nemţeni şi-au pierdut viaţa.
“O persoană care efectua lucrări a căzut de la o înălţime de 2 metri, a fost dusă la spital şi după două săptămâni de spitalizare a decedat în unitatea medicală. În celălalt caz este vorba despre o persoană bolnavă, care s-a simţit rău la serviciu şi a decedat în spital. Toate cele 16 evenimente de muncă sunt în curs de cercetare şi din acest motiv nu putem da mai multe detalii”, a precizat Elvis Sâsână, purtătorul de cuvânt al ITM Neamţ.
Cele mai multe accidente de muncă s-au petrecut pe fondul utilizării necorespunzătoare a echipamentelor de muncă, căderea de la mică înălţime şi accidentele de circulaţie pe drumul către şi dinspre locul de muncă. Pe domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, a cărui legislaţie are o mare relevanţă în producerea accidentelor de muncă, în luna ianuarie, inspectorii de muncă au realizat 83 de acţiuni de control şi au dispus 94 de măsuri de remediere. 61 dintre firmele verificate au fost sancţionate, 10 dintre acestea primind amenzi contravenţionale în cuantum total de 49.500 de lei.
Angela Croitoru