Ordinul nr. 791/2020, referitor la acordarea certificatelor de situaţii de urgenţă (CSU)
operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei
SARS-CoV-2, a fost publicat miercuri, 25 martie, în “Monitorul Oficial”, dată de la care a şi intrat în vigoare. CSU se acordă, la cerere, operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2.
“Certificatele de situaţie de urgenţă sunt emise în două forme:
a) TIP 1 (ALBASTRU) – eliberat în forma prezentată în anexa nr. 1, pentru solicitanţii care cer acordarea acestuia în baza declaraţiei pe propria răspundere emisă în forma prezentată în anexa nr. 3, din care rezultă întreruperea totală sau parţială a activităţii, ca urmare a deciziilor emise de autorităţile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgenţă decretate;
b) TIP 2 (GALBEN) – eliberat în forma prezentată în anexa nr. 2, pentru solicitanţii care cer acordarea acestuia în baza declaraţiei pe propria răspundere emisă în forma prezentată în anexa nr. 3, din care rezultă înregistrarea unei diminuări a încasărilor în luna martie 2020 cu un procent de minimum 25% faţă de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020″, se precizează în textul ordinului Ministerului Economiei.
Certificatele se utilizează în relaţiile cu instituţiile publice pentru obţinerea de facilităţi/măsuri de sprijin ori în relaţiile comerciale. Un solicitant poate cere eliberarea unui singur tip de certificat de urgenţă. Cererea pentru eliberarea CSU se depune de solicitant, exclusiv electronic, prin intermediul platformei http://prevenire.gov.ro/, iar eliberarea certificatelor se va face automat, electronic, după validarea de către sistem a solicitării. Textul integral al ordinului (pdf):
ordin certificate situatii de urgenta (M. CONSTANTINESCU)