Patru cadre didactice, de la Universitatea „Petre Andrei” din Iași, au fost deferite justiţiei de procurorii anticorupţie, se precizează într-un comunicat de presă al DNA.
Florin-Dan Drugă, la data faptei avocat în cadrul Baroului Iași și prodecan al Facultății de Drept din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași este acuzat de „luare de mită”.
Sorin Bocancea, la data faptelor rector al Universității „Petre Andrei” din Iași, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: „favorizarea făptuitorului, instigare la fals intelectual, în formă continuată, instigare la fals material în înscrisuri oficiale”.
Dosarul a fost trimis, spre judecare, Curții de Apel Iași, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză. Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției de Operațiuni Speciale și din partea Direcției Generale Anticorupție. (ZCH NEWS)