umf iasi 02Procurorii DNA au ridicat joi, 22 octombrie, documente de la Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași, acțiunea având legătură cu dosarele de înmatriculare ale unor studenți străini, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Cauza este instrumentată de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Iași.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit miercuri (21 octombrie) seară, după o vizită la UMF Iași, despre “o fraudă la nivelul personalului administrativ”: “Dacă până la nivelul zilei de ieri puteam să vorbim de erori, eventual de erori grave, din păcate, schimbarea a 94 de punctaje nu poate conduce la o altă calificare decât aceea de fraudă. Pentru asta sunt organe ale statului abilitate să cerceteze acest lucru. Da, Ministerul Educației a sesizat autoritățile competente”.

Pe 5 octombrie, UMF Iași a publicat lista studenților înscriși în primul an la programele de studiu în limbile engleză, franceză și română pe cont propriu valutar, iar, pe 15 octombrie, UMF Iași a publicat o altă listă, mult mai scurtă. Nemulțumiți fiind, 45 de studenți marocani, care nu s-au mai regăsit pe listele UMF Iași, s-au plâns Ministerului de Externe din Maroc.

Ambasadorul României la Rabat a avut, pe 19 octombrie, o întrevedere cu viceministrul Afacerilor Externe și al Cooperării din Maroc pe această temă. Potrivit unor precizări ale Ministerului Afacerilor Externe venite la solicitarea Agerpres, studenții fuseseră admiși cu suportarea personală a cheltuielilor de studii.

“Urmare a elementelor semnalate de Ambasada României la Rabat, dar și de Ambasada Regatului Maroc la București, MAE a întreprins demersuri pe lângă Ministerul Educației și Cercetării Științifice și pe lângă Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa Iași, răspunsul acestora fiind comunicat părții marocane. MAE precizează că are cazul în atenție, dar nu are competențe de soluționare, demersurile fiind coordonate de Ministerul Educației și Cercetării Științifice“, arată MAE. (ZCH NEWS)

Detalii suplimentare, AICI.

Articolul precedentDNA “uneşte” România cu Moldova: Anton propus la arestare, pentru că a promis că intervine pe lângă Filat!
Articolul următorAnchetă extinsă în cazul deltaplanului găsit în pădure
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.