0:00

DNA „uneşte” România cu Moldova: Anton propus la arestare, pentru că a promis că intervine pe lângă Filat!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiJudecătorul Dan Anton din Iaşi, acuzat, între altele, că a promis unui om de afaceri că va interveni la două judecătoare în cazul unui bărbat condamnat pentru contrabandă cu ţigări, a fost reţinut de procurorii DNA, relatează gandul.info. Dan Anton va fi dus, joi, 22 octombrie, la instanţă, cu propunere de arestare preventivă. El a fost adus, miercuri, 21 octombrie, la Bucureşti, cu o dubă a Jandarmeriei, pentru a fi audiat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Dan Anton este acuzat, între altele, că a promis unui om de afaceri că va interveni la două judecătoare în cazul unui bărbat condamnat pentru contrabandă cu ţigări, dar şi că a instalat un dispozitiv video în apartamentul fostului soţ al concubinei sale, pentru a-l şantaja.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor, judecătorul Dan Anton de la Curtea de Apel Iaşi, vizat de percheziţiile făcute miercuri de DNA în Iaşi şi Suceava, este acuzat, între altele, de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă.

Astfel, el ar fi promis unui om de afaceri că va interveni la două judecătoare în cazul unui bărbat, Ion Picicurov, condamnat la închisoare cu executare pentru contrabandă cu ţigări. De asemenea, Dan Anton este acuzat că ar fi promis la doi oameni de afaceri italieni că va interveni la fostul premier al Republicii Moldova Vlad Filat pentru a le facilita acestora intrarea şi dezvoltarea de activităţi financiar-bancare în ţara respectivă.

DNA „uneşte” România cu Moldova: Anton propus la arestare, pentru că a promis că intervine pe lângă Filat!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiFostul premier al Republicii Moldova Vlad Filat, arestat preventiv pentru fraude bancare şi luare de mită, a avut de-a lungul timpului mai multe afaceri în Iaşi. În anii ’90, fostul premier a urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. După absolvirea, el nu a plecat din Iaşi pentru că intrase în afaceri, iar iniţial a făcut comerţ cu televizoare, aparate de uz casnic şi, ulterior, hârtie, după cum el însuşi declara.

În anul 1998, Vlad Filat era acţionar la firma ”Romold Trading”, care importa ţigări MT din Republica Moldova, societate radiată în prezent. În acelaşi an, firma a intrat în atenţia procurorilor ieşeni şi a Fiscului. În noaptea de 11 spre 12 septembrie 1998, anchetatorii au reţinut patru tiruri cu 1,8 milioane de ţigări MT, o parte dintre acestea având timbre expirate. (ZCH NEWS; FOTO: Mediafax)

Alte detalii – AICI.

Articolul precedentPensii Neamţ: 113 bilete de tratament balnear pentru luna noiembrie
Articolul următorDNA revine la UMF Iaşi pentru scandalul cu marocanii!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.