Deputatul Cornel George Comșa (Alba) a depus miercuri, 2 decembrie, o propunere legislativă, care vizează introducerea de sancțiuni penale pentru cei care colectează, în mod abuziv, aşa-numitul “fond” al clasei sau al școlii.
Propunerea legislativă amendează Legea nr. 1/2011 cu un nou articol, care prevede că “Darea sau colectarea de fonduri pentru unitățile de învățământ, în alte condiții decât cele prevăzute de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani”, se precizează în comunicatul de presă al deputatului de Alba.
Propunerea legislativă mai precizează că “solicitarea de către membrii consiliului de administrație a unităților de învățământ sau de către cadrele didactice, personalul auxiliar sau nedidactic, a unor sume de bani cu titlu de donație sau sponsorizare elevilor, persoanelor care exercită o autoritate părintească sau sunt tutori constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 3 ani, precum și cu interzicerea dreptului de a mai face parte din structuri de conducere, administrare sau control a persoanelor juridice”.
“Societatea a decis în 1991, prin aprobarea Constituției României prin referendum, că învățământul de stat este gratuit, în condițiile legii. Legea Educației nu stabilește taxe pentru învățământul preuniversitar de stat, deci colectarea fondului școlii se face împotriva principiului constituțional și nu rezolvă cauza problemei, ci creează de fapt mai multe probleme. (…) Unii părinți sau persoane auto-intitulate reprezentanți ai părinților, care se comportă de fapt ca niște casieri, invocă faptul că această colectare este de fapt un act liber consimțit de donație. (…) De fapt, părinții sunt convocați în ședințe și li se spune câți bani trebuie să ofere. (…) Aceste practici sunt imorale și ilegale si trebuie să înceteze. Singura soluție imediată este ca aceste fapte să devină infracțiuni”, spune deputatul Cornel George Comşa. În rândurile următoarea, propunerea legislativă, însoţită de expunerea de motive. (ZCH NEWS)
PROPUNEREA
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR
SENATUL ROMÂNIEI
LEGE privind completarea legii educației naționale nr. 1/2011
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
- După articolul 360, se adaugă un nou articol, articolul 3601, cu următorul cuprins:
„(1) Darea sau colectarea de fonduri pentru unitățile de învățământ, în alte condiții decât cele prevăzute de art. 108 alin. (1), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
(2) Solicitarea de către membrii consiliului de administrație a unităților de învățământ sau de către cadrele didactice, personalul auxiliar sau nedidactic, a unor sume de bani cu titlu de donație sau sponsorizare elevilor, persoanelor care exercită o autoritate părintească sau sunt tutori constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 3 ani precum și cu interzicerea dreptului de a mai face parte din structuri de conducere, administrare sau control a persoanelor juridice.
(3) Persoanele juridice care au ca scop finanțarea unităților de învățământ în alte condiții decât cele de la art. 108 alin. (1) sunt nule. Acțiunea în constatare poate fi depusă de către orice persoană interesată”.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI, CĂLIN CONSTANTIN ANTON POPESCU-TĂRICEANU
EXPUNEREA DE MOTIVE
Lege privind completarea legii educației naționale nr. 1/2011
Cunoscând nevoile școlii românești și conduita unor conduceri de unități de învățământ în a cere sume de bani părinților, precum și modul ilicit prin care se colectează acestea, avem datoria să stopăm colectarea ilegală a fondului școlii și al fondului clasei.
Principiul gratuității învățământului de stat este consacrat de prima teză a articolului 32, alineatul (4) din Constituția României, republicată, acesta fiind reiterat și în Legea educației naționale nr. 1/2011, la articolul 9, alineatul (3). Totuși, în momentul de față, nu există sancțiuni care să pedepsească încălcarea legii, elevii și părinții fiind supuși în continuare la cheltuieli ce depășesc obligațiile și bugetul familial al acestora.
La ora actuală, prin intermediul asociațiilor de părinți constituite de obicei din părinți docili și ascultători conducerii unității de învățământ, se strâng sume de bani care sunt administrate direct și arbitrar de către directorul școlii. Astfel, se eludează și dispozițiile legii privind achizițiile publice și transparenței decizionale și informaționale.
Legea educației stabilește foarte vag răspunderea juridică, existând chiar și un titlu dar cu foarte puține sancțiuni. Așadar, propunerea vizează introducerea unor sancțiuni penale care să stopeze acest fenomen prin pedepsirea acelora care derulează operațiuni prin care învățământul de stat nu mai este gratuit.
De asemenea, Consiliul Național al Elevilor și Asociația Elevilor din Constanța, în calitate de reprezentanți ai beneficiarilor direcți ai actului educațional, au cerut sancțiuni drastice pentru operațiunea de strângere a fondului școlii. Sindicatele din învățământ au salutat propunerea elevilor.
Pentru aceste considerente, înaintăm prezenta propunere legislativă în vederea dezbaterii și adoptării.
Cu deosebit respect, Cornel George Comșa, Deputat.
Cu deosebit ,,respect” (pentru demnitatea de deputat ) il anunt pe domnu… ca e ANALFABET !
Iata DOVADA ! ,, ..asociațiilor de părinți constituite de obicei din părinți docili și ascultători….
(DEX: docil = ascultator !!!)