Despre cea mai neagră perioadă a comunismului: “Partidul-Stat. Structuri politice (1948-1965)”

Mihaela Cristina Verzea de la Muzeul de istorie şi arheologie Piatra Neamţ a publicat recent la Editura “Cetatea de Scaun” din Târgovişte lucrarea ei de doctorat “Partidul-Stat. Structuri politice (1948-1965)”, o impresionantă carte despre cea mai neagră perioadă a comunismului din România, cea dejistă. Structurată pe trei capitole principale (Partid, Stat, Partidul-Stat şi structurile politice) lucrarea Mihaelei Verzea (n. 1977, absolventă a Facultăţii de istorie Bucureşti, doctor Magna Cum Laude) aduce la lumină cam tot ce nu se putea vedea în acei ani de tristă amintire în presa vremii: impunerea modelului sovietic în viaţa politică a ţării, evoluţia structurilor de partid, situaţia  structurilor centrale şi locale de partid, informaţii despre naţionalizare, colectivizare, organizarea Partidului Muncitoresc Român şi structurile sale centrale şi locale, ş.a. Lucrarea de faţă, poate unica ce abordează acest subiect după 1989, este impresionantă prin multitudinea informaţiilor în legătură cu subiectul. Autoarea a studiat Fondul CC al PCR (secţia organizatorică) din perioada de mai sus, a prelucrat date din colecţia “Monitorului Oficial”, a cercetat lucrările propagandistice ale perioadei, alte documente despre subiect publicate, presa vremii (ziarul “Scânteia”), memoriile unor activişti de partid celebri (Silviu Brucan, Gaston Marin, Gheorghe Apostol, ş.a.), lucrări şi studii apărute în ţară şi peste hotare. Sunt scoase în evidenţă (cu lista “aleşilor” în diferite structuri) toate organismele “democratice” ale vremii care mascau un control total al societăţii de către partidul-stat. Cu multe tabele şi grafice, sunt scoase în evidenţă numeroasele structuri “civice” din acea vreme care ascundeau în fapt cum era condusă ţara în acei ani când consilierii sovietici, încă aflaţi în România, dădeau indicaţii spre ce trebuie să se îndrepte ţara şi regimul.

Carte scrisă într-un stil elegant

Sunt atât de multe informaţii de mare interes în carte (nu numai pentru istorici, ci pentru publicul larg, interesat puţin prin ce a trecut România), încât am putea face un serial foarte interesant. Ne oprim doar la o informaţie care pare a fi de actualitate, având în vedere noua regionalizare a ţării, subiect aflat în perspectivă pentru actualii guvernanţi: la 6 septembrie 1950, Marea Adunare Naţională dă o lege pentru reîmpărţirea administrativ-economică a ţării. În locul celor 58 de judeţe, 424 plăşi şi 6.000 de comune (rămase din “regimul burghezo-moşieresc”) au fost create 28 de regiuni, 177 de raioane , 4.025 comune şi 8 oraşe de subordonare republicană: Bucureşti, Cluj, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Stalin (Braşov), Timişoara. De reţinut că, în 1950, între noile regiuni erau unele cu nume precum Putna, Rodna sau Bârlad. Cele 28 de regiuni au fost în 1952 reorganizate, rămânând doar 18, între care Regiunea Autonomă Maghiară. Capitala era împărţită în 8 raioane cu nume ciudate: Stalin, 1 Mai, 23 August, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, Lenin, Gheorghiu Dej, Griviţa Roşie. De remarcat stilul elegant în care este scrisă cartea, modul de interpretare, la rece, a informaţiilor din arhive (care, în cea mai mare parte, invită la comentarii critice, măcar răutăcioase, ceea ce autoarea se abţine să facă), numeroasele note de subsol, care explică pe larg, cu exemple, multe afirmaţii ce impun susţinere.

Aşa cum remarcă în cuvântul de introducere, lucrarea deschide şi alte perspective de cercetare, desigur, dacă viitorii cercetători vor avea acces şi la alte fonduri de arhivă. Cartea Mihaelei Verzea trebuie să facă parte din lectura obligatorie a tinerilor din liceu şi facultăţile de profil, ea deschizând noi orizonturi de cunoaştere cu privire la o epocă prea puţin studiată după 1989, din pricină că majoritatea cercetătorilor s-au repezit în a scrie, după Revoluţie, doar despre epoca ceauşistă, aceasta fiindu-le mai la îndemână.

Nicolae SAVA