csm-roman-hcm-valcea-02CSM Roman nu a mai jucat cu divizionarele A Ştiinţa Bacău şi HCF Piatra Neamţ, pentru că acestea se aflau deja în pauză, aşa că a susţinut două meciuri de pregătire cu juniorii de la LPS Roman. Pentru ocupanta locului al şaselea în Liga Naţională urmează întrecerile “Cupei de Iarnă”, organizată la Roman, pe 20 şi 21 decembrie, la care vor participa Corona Braşov, Dunărea Brăila şi Danubius Galaţi.

csm-roman-gheorghe-covaciuVrem să ne pregătim cât mai bine pentru reluarea campionatului, iar fetele să fie sănătoase şi în formă optimă pentru a câştiga următoarele partide oficiale. Cu excepţia lui Danubius Galaţi, celelalte două echipe sunt apropiate valoric de noi. Nu ne interesează scorurile, ci urmărim pregătirea jucătoarelor”, a declarat antrenorul principal Gheorghe Covaciu.

Oficialul romaşcan o aşteaptă pe Ana Maria Iuganu să se întoarcă de la lotul României cu care s-a clasat pe locul al cincilea la Campionatul European din Suedia. Debutantă la un turneu final de o asemenea anvergură, extrema stângă a marcat goluri importante în poarta unor superputeri din lumea handbalului mondial.

O aştept cu drag să revină. Eu sunt cel mai fericit pentru ea, bine ar fi fost să am vreo două, trei jucătoare la echipa naţională, nu numai una. Este mulţumitor acest loc al cincilea pentru echipa României, pentru că aţi văzut ce s-a întâmplat cu Rusia, Ungaria, Serbia, Spania, Suedia”, a mai spus Gheorghe Covaciu.

CSM Roman este cea mai bună echipă a judeţului şi în acest an în care a participat în Cupa EHF. Gruparea nemţeană va fi recompensată marţi, 20 decembrie, la Gala Sportului Nemţean. (Ana MOISE; FOTO: Facebook)

Articolul precedentS-a tras cortina peste Divizia A1 feminină de volei: Volei Alba Blaj-Unic Piatra Neamţ 3-0
Articolul următorDeputaţii nou-aleşi invitaţi de luni la Parlament
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.