Cei 25 de prichindei înscriși la Centrul de Zi “Castani” au primit astăzi, 17 decembrie, vizita lui Moș Crăciun. Pentru a-l întâmpina aşa cum se cuvine, copiii au îmbrăcat straie de sărbătoare, au cântat și au recitat poezii de iarnă, cum au știut ei mai bine. Alături de ei s-au aflat părinţii şi, din partea Primăriei Piatra Neamț, instituție în grija căreia se află centrul de zi, a participat primarul Dragoș Chitic.

Sunteţi foarte frumoşi. Vreau să mulţumesc şi personalului care își desfășoară activitatea didactică aici. Mă bucur că părinţii v-au îndrumat spre acest loc și sper ca activitatea de aici să vă fie utilă, să reprezinte un sprijin în viaţă. Se apropie sărbătorile, iar Moş Crăciun vine la voi, pentru că aţi fost cuminţi”, le-a spus Dragoș Chitic copiilor.

Centrul de zi “Castani” este o unitate de asistenţă socială, în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Piatra Neamț, care oferă servicii de îngrijire şi supraveghere pentru 25 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, care provin din familii aflate în situaţie de dificultate. Scopul celor care lucrează în acest centru este ca, prin activitățile lor, să prevină abandonul parental și instituționalizarea copiilor, asigurându-le copiilor, zilnic, îngrijire, supraveghere, educație, recreere, socializare, consiliere, dar și părinților sfaturi, sprijin și consiliere. (D.O.)

Articolul precedentNu uitaţi de Fisc: Obligaţii declarative decembrie 2015
Articolul următorBilanțul primarului Dragoș Chitic: 95% realizate, 5% reportate
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.