cl-piatra-neamt-sept-2016Consilierii locali ai municipiului Piatra Neamţ se vor întâlni oficial, pentru ultima dată în acest an, luni, 19 decembrie, când este programată, cu începere de la ora 15:00, cea din urmă şedinţă ordinară din 2016. Ei vor avea de dezbătut 23 de proiecte de hotărâre şi vor fi informaţi şi cu privire la un raport de audit extern al SC Locativ Serv SRL. Cu acest prilej se va alege noul preşedinte de şedinţă, care-l va înlocui pe consilierul local PSD, Victor-Adrian Marghidan.

Pe ordinea de zi, printre alte proiecte de hotărâre, se regăsesc înfiinţarea a 37 de locuri noi de parcare pe strada Mărăţei, la blocurile S7 şi S9, planul de organizare a SC CMI Urban, darea spre folosinţă gratuită a CT 20 de pe Aleea Ulmilor Asociaţiei de Sprijin a Personelor cu Nevoi Speciale “Luceafărul” şi transmiterea către UM 01407 Piatra Neamţ a 50 mp teren situat în Cartierul Precista, necesar racordului de canalizare termică la Căminul de Garnizoană de peste drum de Piaţa Bistriţa.

De asemenea, se solicită încheierea a trei parteneriate. Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ doreşte prelungirea menţinerii patinoarului pe Platoul de la Curtea Domnească Piatra Neamţ până pe 5 februarie 2017, deşi termenul solicitat iniţial era 5 ianuarie 2017. Direcţia pentru Sport şi Tineret Neamţ cere 50.000 de lei pentru premierea celor mai buni sportivi pietreni, iar Casa Corpului Didactic Neamţ solicită 18.000 de lei pentru organizarea proiectului “Formarea continuă premisă a performanţei în educaţie” – activităţi cu caracter metodic, ştiinţific şi cultural, organizate la sediul instituţiei de pe strada Petru Rareş. (Ana MOISE)

Articolul precedentGALERIE FOTO Nunți de aur la Roman
Articolul următorTâlharii care au băgat spaima în botoşăneni au fost reţinuţi!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.