Instituțiile mari din județ – și ne referim aici la Prefectură, Consiliul Județean, primării – au început, de ceva timp, să-și facă agenda publică nu în funcție de realizările lor, tot mai puține, cât în funcție de informațiile pe care le furnizează presa despre ele. Câtă vreme informațiile sunt susținute de documente și fapte, lucrurile sunt normale. În momentul când frânturi de adevăruri și de fapte sunt îmbrăcate ca ”să dea bine” în funcție de unele interese sau conflicte la vârful oamenilor politici, lucrurile încep deja să capete o altă turnură. În niciun caz periculoasă, cât ridicolă. Evident că o temă precum veniturile unui deputat care este președinte de organizație județeană și justificarea lor este o temă serioasă, atâta timp cât se face trimitere la lucruri concrete. Este cazul mașinii cu care circulă deputatul Ionel Arsene și despre care s-a scris curând în presa locală, cu trimitere la imposibilitatea pentru el de a cumpăra o asemenea mașină scumpă. În aceeași zi, probabil fără legătură cu subiectul mai sus anunțat a mai apărut un articol pe o temă de interes public, o presupusă stare de conflict de interese a președintelui CJ Neamț, Culiță Tărâță. Tema, generoasă și atrăgătoare, pleacă de la niște hotărâri de CJ, de la numele președintelui și poziția copiilor săi în conducerea Camerei de Comerț și Industrie Neamț.

Ambele subiecte au fost generate, probabil, de conflictul declarat dintre cei doi oameni politici. Din punctul nostru de vedere ambele au fost tratate ”pro domo”  în dorința de a demonstra cu orice preț ceva.

masina deputat arsene

Mașina deputatului sau cu care circulă deputatul?

Frumoasa mașină despre care se spune că este a deputatului Ionel Arsene a generat o investigație de presă care ajunge, după ce se face trimitere la datoriile la bănci, la veniturile deputatului, ale familiei sale, la o concluzie previzibilă: nu ar fi avut cum să-și cumpere un asemenea obiect de folosință îndelungată din veniturile declarate.  Cu asta probabil toată lumea este de acord dacă între timp nu au apărut alte declarații de avere. Rămâne cealaltă variantă: deputatul doar folosește o mașină, pe care a primit-o spre folosință de la cineva (s-au mai văzut cazuri de genul ăsta, o mașină înmatriculată SOV a fost primul exemplu de natură politică din Neamț), persoană fizică sau juridică. Aici prima trimitere poate fi chiar la firma despre care s-a mai făcut vorbire că aparține familiei Arsene.  Mai există variante pe care se poate broda și prin care deputatul să poată scoate declarația de avere curată când vine vorba despre mașină. Zvonurile despre venituri nedeclarate trebuie, toate, demonstrate, chiar dacă se încearcă legături cu firme ale rudelor domniei sale care s-ar afla în relații cu instituții publice. Atâta timp cât se respectă legea conflictului de interese, din punct de vedere legal nu există problem, iar să vorbim despre moralitate nu este cazul în contextul dat.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Fals tratat despre conflict de interese

A doua situație discutată se referă la un posibil conflict de interese în cazul lui Culiță Tărâță, care ar fi inițiat și votat două hotărâri care ar fi produs avantaje – directe sau indirect – unor rude ale sale, în speță copiilor săi. Acuzele aduse în presă, pe scurt, pot fi sintetizate astfel. În  septembrie 2012,  Culiță Tărâță a propus plenului o asociere cu Camera de Comerț și Industrie Neamț, pentru suma de 15.000 lei, pentru un târg de carte. Tărâță ar fi vinovat pentru că la Camera de Comerț se afla băiatul său în postura de supleant pentru Colegiul Director al Camerei.

Tot același târg de carte ar fi generat și a doua stare de conflict de interese, deoarece s-au dat alți bani pentru Cameră și între timp un fiu al președintelui a devenit membru în Colegiul de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie. Pentru demostrarea conflictului de interese se face trimitere la legea 75/2004, care-i obligă pe aleșii locali să declare dacă au vreun interes în hotărârile generate de autoritatea publică pe care o reprezintă.  Evident că articolul de presă lasă un semn de întrebare să plutească în titlu, semn că lucrurile sunt interpretabile.

O analiză a fiecărei hotărâri (apropo, mai este una în septembrie 2011, tot cu Camera de Comerț, dar probabil nu a atras la fel de mult atenția și nici ea nu schimbă cu nimic lucrurile) făcută în coroborare cu legislația și statutul Camerei de Comerț dă posibilitatea unei alte interpretări mult  mai aproape de realitate.

În 2012 hotărările există și ele nu pot fi contestate. Nu există însă conflictul de interese pentru că Tărâță Culiță, fiul președintelui CJ, era doar supleant, poziție de pe care nu putea să ia parte la nici un fel de decizie. Pentru lămurirea situației, el se afla în postura lui Neculai Iftode de la PP-DD, care a așteptat să fie dată afară din Consiliul Județean Nadine Simion pentru a-i lua locul din postura de supleant. De-abia după ce i-a luat locul Iftode putea participa la decizii. La fel stau lucrurile și în cazul băiatului președintelui Consiliului Județean. Și cu asta lucrurile în 2012 sunt lămurite. Pentru amănunte privind atribuțiile supleantului, statutul Camerei de Comerț este la dispoziția oricui vrea să citească.

tarata 2014 02

În 2014 lucrurile par mai complicate și au fost complicate pentru a servi argumentației avute în vedere. În luna februarie, Consiliul Județean Neamț, la inițiativa președintelui Culiță Tărâță, adoptă Hotărârea nr. 19 privind aprobarea Programului pentru acordarea finanţărilor nerambursabile, valabil pe anul 2014. Potrivit acesteia, beneficiari ai acestor finanțări nerambursabile sunt persoane fizice sau juridice fără scop patrimonial – asociații sau fundații – care desfășoară activități non-profit. La vremea respectivă, s-a votat și ghidul solicitantului, și s-a desemnat comisia de evaluare și selecție a proiectelor. Aceasta e formată din Emilia Arcan, Dan Manoliu, Vasile Ștefănuț Ploscaru, Iulia Șerban și Constantin-Cristian Tapalagă, plus alte patru persoane desemnate de președinte. La momentul votului, nimeni nu știa cine va depune proiecte pentru finanțare. Se știa doar că se pun la bătaie 500.000 de lei pe tot anul și că va fi în sarcina  comisiei de evaluare și selecție să analizeze oportunitatea proiectelor și să propună cu care se vor încheia contracte. Lucru esențial de reținut și înțeles: nu există în 2014 o hotărâre de Consiliu Județean legată de Târgul de Carte Libris care să se refere la o asociere între CJ Neamț, cu președinte Culiță Tărâță, și Camera de Comerț și Industrie Neamț, cu președinte Mihai Apopii și unul dintre mulții vicepreședinți ajuns, după alegerile din iulie 2014, Mihai Tărâță. În luna iunie 2014, deci tot înainte de alegerile de la Camera de Comerț, s-a semnat contractul de asociere care a ajuns pe biroul președintelui Tărâță, după ce comisia de evaluare, împuternicită de plenul CJ Neamț, și-a făcut treaba. Președintele era obligat să semneze contractul de finanțare, deoarece așa a hotărât plenul consilierilor județeni în februarie, când a delegat comisiei amintite puteri depline în selecția proiectelor. După ce comisia a hotărât ce proiecte îndeplinesc criteriile cerute s-a trecut la pregătirea și apoi semnarea contractelor. Președintele CJ era obligat să semneze toate contractele trimise de la comisie, altfel nu ar fi respectat o hotărâre a plenului cu privire la  programul județean de acordare a finanțărilor nerambursabile.

apopii cci 2014 01

Acestea fiind spuse, teza conflictului de interese cade. Rămâne de văzut cum va merge de-acum înainte colaborarea  Consiliului Județean cu Camera de Comerț și dacă se aplică aceeași logică și în cazul altor hotărâri emanate de alte instituții publice în care există mult mai multe elemente în care putem vorbi despre interese private.

Poziția Camerei de Comerț și Industrie Neamț

Într-un comunicat, instituția amintită face câteva precizări cu privire la asocierile analizate.Ele fac trimitere la date, contracte și sume. Din punctul nostru de vedere, am spicuit doar lucrurile care pot lămuri aspecte privitoare la subiect:

”(…) în ceea ce privește participarea fiilor domnului Președinte Culiță Tărâță la Colegiul de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie Neamț, facem următoarele precizări.

Membri ai Colegiului de Conducere ai Camerei de Comerț și Industrie sunt firme membre ale CCI Neamț și nu persoane. Persoanele participante la ședințe sunt desemnate de firme să le reprezinte, cu mandat special.

Domnul Culiță Tărâță a fost membru supleant al Colegiului de Conducere în mandatul 2010 – 2014, neparticipând la ședințele acestui organ de conducere al Camerei. A devenit membru plin și a participat la o singură ședință în data de 30 mai 2014, fiind de altfel și ultima ședință.

Domnul Mihai Tărâță a devenit membru al Colegiului de Conducere al CCI Neamț în Adunarea Generala Extraordinară a membrilor Camerei din data de 03.07.2014.

Și cea mai importantă precizare este aceea că nici unul dintre membrii Colegiului de Conducere nu beneficiază de nici o indemnizație de la Camera de Comerț și Industrie Neamț, nu obține nici un fel de avantaje materiale sau de altă natură. Ca și ceilalți membri au datoria să achite la Cameră cotizația anuală, au dreptul dar și obligația de a participa la activitățile Camerei, conform Legii 335/2007.”

Valentin BĂLĂNESCU

Articolul precedentȘuturi discrete cu zdruncinături
Articolul următorCalendar (26 septembrie – 2 octombrie 2014)