Complexul Muzeal Neamț, tăiat la funcții

muzeul cucuteni

Angajații Complexului Muzeal Neamț au primit o veste nu tocmai îmbucurătoare cu privire la reducerea numărului de posturi. Astfel, printr-o ordonanță de urgență, dată săptămâna trecută, Complexul Muzeal trebuie să renunțe la 22 de posturi. Deocamdată angajații nu au de ce să se teamă, doar că în acest fel conducerea complexului nu mai poate spera la noi angajări. Reducerea de personal se va face din schema statului de funcții, care oricum era blocat. „În momentul de față avem 24 de posturi vacante din care putem salva câteva. Am propus acest lucru către CJ Neamț. Este vorba de acele posturi unice care ar trebui să fie încadrate cu oameni ce pot contribui la buna activitate a instituției. Că vor fi 19 sau 22 de posturi, rămâne să vedem. Totul depinde de cum vor fi acceptate argumentele noastre. Eu le aveam vacante, erau blocate, dar acum le pierd de tot. Chiar dacă aș găsi om și finanțare eu nu am cum să le mai ocup. Din ele, 19 cu siguranță le pierd. Mai sunt 3 unice și două care, practic, sunt rezervate. Este postul meu de cercetare și a încă unui director adjunct. Acelea nu pot fi desființate”, a spus Gheorghe Dumitroaia, directorul Complexului Muzeal Județean Neamț

Despre celelalte 3 posturi, directorul Dumitroaia spune că unul este destinat pentru un șofer, unul pentru un îngrijitor la Curtea Domnească și cel de-al treilea pentru un post de cercetător la Muzeul de Științe Naturale, pe specialitatea Biologie. „În ´89 aveam 126 de posturi. În momentul acesta dacă pierdem 22 de posturi rămânem cu 87 de oameni care asigură activitatea pentru toate cele 16 unități muzeale subordonate. Este un patrimoniu imens. Sunt peste 350.000 de obiecte muzeale. Aproximativ 10% sunt obiecte de patrimoniu, clasate sau în curs de clasare, în Patrimoniul Cultural Național și 14 monumente istorice. În total sunt 22 de imobile care mai de care cu probleme, începând de la acoperiș și până la canalizare”, a adăugat Gheorghe Dumitroaia.

Pentru anul acesta Complexul Muzeal Neamț a primit 19 miliarde de lei vechi de la Consiliul Județean Neamț, sumă care reprezintă 70% din cheltuieli, urmând ca restul de 11 miliarde să fie asigurate din veniturile proprii. „Este puțin pentru că nu reușim decât să ne acoperim salariile și o mică parte din cheltuielile materiale. Există sprijin și voință din partea CJ, dar sunt și multe probleme. Începând de la protecția patrimoniului, pază, restaurare, conservare, reparații. Anul trecut Complexul Muzeal Neamț a realizat venituri de peste 9 miliarde de lei vechi”, a mai spus directorul Gheorghe Dumitroaia.

M. TEODOROF

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...