Fostul şef al Arestului Poliţiei Neamţ, comisarul şef Ioan Catană, pensionat în viteză după scandalul iscat de denunţul lui Sorinel Voroneanu, a fost condamnat astăzi, 20 octombrie, la 4 ani de închisoare cu executare.
Instanţa a pronunţat câte o pedeapsă de 3 ani pentru fiecare din cele două fapte de luare de mită, apoi a contopit pedepsele şi a mai adăugat un spor de un an. În plus, a dispus confiscarea şpăgii, care constă în 900 de euro, 430 de lei şi o sacoşă de cadouri care conţinea o sticlă de Vinars Jidvei şi două pungi de cafea Lavazza. Carcasa de oaie, consumată între timp, a rămas nerecuperată. După executarea pedepsei principale, fostul ofiţer de poliţie mai are un an de pedeapsă complementară, care constă în interzicerea unor drepturi civile.
Ioan Catană şi subordonatul său de la acea vreme, agentul Vasile Brînzei, au fost trimişi în judecată de DNA Bacău pentru infracţiuni de corupţie. Amândoi au fost cercetaţi pentru că au primit „bani şi bunuri” pentru a-l favoriza pe Sorinel Voroneanu, încă din primele zile de când acesta a fost încarcerat în subsolul poliţiei. I-au permis să ia legătura mai des cu soţia sa faţă de cât ar fi avut dreptul şi au „închis ochii” la programul de vizite şi pachete. Mai mult, Voroneanu a putut transmite mesaje şi „altor persoane” şi a aflat ce au declarat alţi inculpaţi din dosarele în care este implicat. Toate aceste în schimbul a 500 de euro şi o carcasă de oaie pentru comisarul şef Catană, şi 400 de lei şi alimente de 90 de lei pentru agentul Brînzei, care avea funcţia de şef de tură.
Pe parcursul lunii martie 2015, povestea s-a repetat, de astă dată Catană primind 400 de euro şi alimente în valoare de 300 de lei, iar Brînzei – conform funcţiei şi gradului – doar 150 de lei. La final, drept „mulţumire”, Voroneanu a depus denunţ împotriva ambilor poliţişti şi aşa s-a ajuns la anchetă. După izbucnirea scandalului şi punerea lor sub control judiciar pentru 60 de zile, la sfârşitul lunii martie, atât Catană, cât şi Brînzei au depus rapoartele pentru pensionare.
La proces, Brînzei şi-a recunoscut din start vinovăţia şi, în luna iunie, a primit o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare şi un an de pedeapsă complementară. În schimb, Ioan Catană a susţinut tot timpul că este nevinovat şi, în cazul lui, procesul a durat până acum. Sentinţa poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău, însă având în vedere că pedeapsa iniţială este de 4 ani de închisoare, este foarte puţin probabil ca instanţa superioară să dispună suspendarea executării. (C. MIRCEA)