Progresele concrete înregistrate în combaterea muncii nedeclarate sunt limitate, în timp ce eficacitatea strategiei de asigurare a respectării obligaţiilor fiscale este afectată de lipsa unor măsuri de punere în aplicare realiste şi obligatorii, precum şi de atenţia insuficientă acordată prevenirii. Nu căutaţi aceste cuvinte în discursurile polticienilor, nu-s de-acolo. Cel puţin formularea cu „munca nedeclarată” are o eleganţă clar neromânească. Românesc este fondul pe care se vede că sarcina fiscală suportată de persoanele cu venituri salariale mici şi medii rămâne ridicată şi încurajează munca nedeclarată şi nedeclararea integrală a veniturilor. România se confruntă cu riscuri de sustenabilitate pe termen lung, în special din cauza cheltuielilor legate de îmbătrânirea populaţiei. Există preocupări cu privire la sustenabilitatea şi adecvarea sistemului de pensii, având în vedere procentul scăzut al populaţiei active care contribuie la sistemul de asigurări sociale faţă de procentul persoanelor care beneficiază de drepturi de pensie. România a luat măsuri pentru a egaliza vârsta de pensionare pentru femei şi pentru bărbaţi începând din… 2035.
Sunt câteva dintre problemele curente, cunoscute. Dacă enunţarea lor ar fi marcată în dreptul unui politician, indiferent de orientare, n-are cum scăpa de etichetele şi acuzele de ipocrizie şi demagogie, în cel mai fericit caz. Dacă vin de la Comisia Europeană, însoţite de recomandări, gata, radiografie şi analiză de risc îi spune. Descoperind şi o evaluare a programelor naţionale în pachetul de materiale comunicate, autorităţile noastre intră în agitaţie specifică celor care se prezintă la teste şi examinări cu temele nefăcute. Ultimul „spectacol” a început luni. Vor fi destule, şi anul acesta, şi în anii ce vin.
Limbajul utilzat în schimburile de documente începe să obosească mai rău decât însăşi realitatea înconjurătoare. Parcă ambele tabere – Guvernul nostru şi Comisia Europeană – ar fi ajuns la o rutină în care fiecare se face că face. Deşi ştim prea bine ce proporţii a luat frauda fiscală, iată ce şuieră printre colţii tociţi ai Înaltei Porţi de la Bruxelles: „Frauda fiscală şi evaziunea fiscală în domeniul TVA, inclusiv schemele transfrontaliere, accizele, contribuţiile de asigurări sociale şi impozitele pe venit, rămân o provocare majoră”. Hm, provocare? Adică „challenge”? Păi ăsta-i chiar un cuvânt frumos, de-a dreptul încurajator, nu îngrijorător. Partea proastă e că atunci când se exprimă în clar îngrijorarea, nu mai e de glumit. Se umblă la programe, se taie bani, dar mai înainte eşti pus să refaci Acordul de parteneriat pentru perioada 2014-2020 până ce Comisia Europeană e mulţumită. Teoretic, ar trebui să fim şi noi. Practic o încasezi de la Bruxelles de nu ştii cum te cheamă, de nu se adună om cu guvernant. Dorinţa Comisiei, abia aflată, ca autorităţile române să aibă la dispoziţie mai multe fonduri europene pentru proiectele de mediu, decât pentru transporturi, în viitorul Program Operaţional Infrastructură Mare, a cam dat stingerea pe la Bucureşti. La cât s-a muncit la făţoasele hărţi cu autostrăzi, vocile alor noştri nici nu se aud.
Viorel COSMA
