Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamț are o veste bună pentru bolnavele de cancer. Testele pentru stabilirea felului de cancer la sân (pozitiv sau negativ) și testele genetice pentru femeile diagnosticate cu cancer ovarian se fac gratuit, până la sfârșitul acestui an.

În cazul testelor necesare stabilirii statusului HER2, pacientele trebuie să aibă recomandare de la medicul specialist care „nu va condiționa în nici un fel efectuarea investigațiilor paraclinice”, anunță CAS Neamț. Analizele genetice privind depistarea mutațiilor BRCA1 și BRCA2 la bolnavele cu cancer ovarian sunt gratuite tot în baza recomandării din partea medicului oncolog. Testarea se poate face printr-o probă de sânge sau din țesutul tumoral, iar pacientele cu indicație pentru acest tip de analize primesc de la medicul oncolog vouchere personalizate ce sunt trimise doar laboratoarelor partenere în program.

„Pacientele care beneficiază de voucher nu vor suporta nici un cost pentru testarea statusului mutațiilor BRCA. Această testare este recomandată doar de către medicul oncolog, atunci când consideră necesar”, mai precizează CAS Neamț.

cjas neamt 01Aceste investigații sunt costisitoare, iar posibilitatea de a le efectua gratuit derivă dintr-un protocol de susținere financiară încheiat de Casa Națională de Sănătate cu doi furnizori mari de medicamente.

Potrivit specialiștilor, testul HER2 în cancerul de sân confirmă dacă neoplasmul este pozitiv sau negativ. Un cancer pozitiv crește mai repede, astfel că tratamentul trebuie început imediat. Cît privește testele genetice BRCA, acestea sunt relevante pentru stabilirea predispoziției unei paciente de a dezvolta cancer. În țară, astfel de investigații se fac în centrele universitare mari, cel mai aproape de zona noastră fiind la Iași, dar și la București, dar și în rețeaua unor clinici private mari partenere în programul CNAS.

Ultimele date comunicate de Direcția de Sănătate Neamț arată că în primele 4 luni ale acestui an 591 de nemțeni au aflat că sunt bolnavi de cancer, iar în evidențe figurează peste 1.800 de femei care suferă de cancer de sân (cele mai multe cazuri) și peste 1.200 de femei diagnosticate cu cancer de col uterin. (C.I.)

Articolul precedentCOD GALBEN de furtună în Bacău, Neamţ şi Suceava
Articolul următorÎn 6 luni din 2017, mai multe incendii de pădure decât în tot anul 2016!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.