Cetățeanul turmentat și amenda pentru apelare abuzivă la 112

Între cele 13 reclamații primite astăzi, 24 noiembrie, în legătură cu procesul electoral (9 fiind soluționate și 4 în curs de verificare) se numără și două care ar putea fi amuzante dacă nu i-ar fi pus pe drumuri pe oamenii legii.

La Roman, membrii biroului unei secții de votare au asistat la o scenă demnă de Caragiale. Un cetățean venit să-și exercite dreptul de a vota, plin de aburi de alcool, s-a luat la ceartă cu ei și a făcut scandal pentru motive existente doar în mintea lui. Așa încât, pentru a-l liniști pe recalcitrant, aceștia au fost nevoiți să apeleze la ajutorul poliției. Oamenii legii l-au scos pe cetățean din secția de votare și i-au dat și o amendă pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, așa cât să-l trezească la realitate.

Un bărbat din Timișești a apelat serviciul SNUAU 112, pe motiv că nu ar fi fost lăsat să își exercite dreptul de vot.

“În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în conformitate cu articolul 66 din Codul Penal (pedeapsă complementară unei condamnări prin care se interzice exercitarea unor drepturi -n.r.), bărbatul ar fi avut interdicția de a alege sau a fi ales, pe o perioadă de 4 ani.

Acesta a fost sancționat contravențional, pentru apelare abuzivă a Serviciului Național Unic de Urgență 112”, precizează inspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al Centrului de Comunicare.

Amenda a fost destul de piperată, 6.000 de lei, adică 2000 de lei pentru apelare abuzivă și alți 4.000 de lei pentru că oamenii legii s-au deplasat în teren doar ca să constate că a fost vorba despre o alertare falsă.

Angela Croitoru

Autor:

Ultima ora

Nașterea Maicii Domnului. Tradiții de Sântămăria Mică

Nașterea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale...

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...