0:00

Cărţi în pregătire: Constantin Ardeleanu / „Obliteraţii” (XVII), ZCH NEWS - sursa ta de informații

* Victor Eftimiu, scriitor român de origine albaneză, i-a amintit într-o vizită protocolară la Tirana…tiranului Enver Hodza aforismul fostului monarh, Ahmed Zogu „Mai bine te naşti diplomat albanez decât francez. Ca albanez nimereşti la Paris, iar ca francez la Tirana !” Şi un dialog al lui Eftimiu cu actorul Ion Iancovescu: „Mare eşti, Iancovescule, genial.” „Degeaba arunci cuţite cuţo-valahe, laudele tale nu vor ajunge la înălţimea orgoliului meu.” „Asta-i din clasici, Iancovescule.” „O fi, dar nu-i frecventez.” „Ai dreptate, clasicii mai mult se citează decât se citesc !”

* „Înşir’te cuvinte”, cu partidul comunist tot înainte! Nu poate scăpa de impozitul liric pe republică nici micul (ce se considera mare) burghez, Victor Eftimiu. Dar măcar o face cu talent, nu tulbure-beniucian: „Din bulevarde largi, din parcuri,/ Din ramurile preschimbate-n arcuri/ Parfumuri săgetează teii.// Şi iată în solemnă defilare,/ Incandescenţele crepusculare/ Înflăcărând ferestrele «Scânteii»”…Sus propaganda, jos de tot, târâş, primatul ideii?!

* Ne aminteşte Dinu Săraru că de Eliza Vasilescu de la Radio – secţia literară – se îndrăgostiseră, succesiv, Ionel Teodoreanu(avocat, acum fără gloria interbelică, aducător de cartoane cu trufe, cataifuri, amandine pentru iubită) şi apoi Victor Eftimiu(care o regala cu prăjituri de la Nestor, din care se înfruptau toţi redactorii). Întâlindu-l pe Eftimiu, coborând greoi pe scările de la C.O.Ş., susţinut de surorile Văitoianu, Săraru l-a întrebat: „Ce mai faci, maestre?” „Ce să fac, dragă Sărarule, circul postum prin Bucureşti!”

* Apun el imperiile, d-apoi oamenii. Cunoscând gloria ca dramaturg jucat la Paris, triumful poetic la Bucureşti, adulaţia în ţara de origine, Albania, plus un succes teribil la frumuseţile feminine ale epocii, bătrânul Victor Eftimiu era luat la preţ de matineu în ultimii ani ai vieţii. Erau pe post de ciori, lăsându-şi găinaţul pe statuia literatului din Cişmigiu, nişte juni agresivi care-i ziceau Moftimiu sau Eftiniu. Un moft ieftin…

* Nu-i de mirare că acestui „clasic” al lirismului, nu-i plăcea, spre apus de existenţă, „construcţia” poeziei moderne: „Poezia, în special, trebuie scrisă ca să fie înţeleasă de toată lumea. Nu mă gândesc doar la abandonarea ritmului şi a rimei, ci la felul de a spune mai frumos, mai convingător. Poezia este muzică şi amăgire”. Un literat al începutului mileniului III ar decreta că ideea lui Victor Eftimiu ar aparţine unui…Moftimiu. Moft sau nu, Eftiniu (lansatorul acestei păreri cam…ieftine), va lansa un aforism memorabil: „Timpului nu-i place decât ceea ce este sortit rămânerii. El nu păstrează nimicurile”.

* În 1957, la eliberarea unui lot de ţărănişti din închisori şi stabilirea domiciliului forţat, undeva pe lângă Brăiliţa, Victor Eftimiu s-a deplasat acolo de Crăciun, ducându-le un portbagaj plin cu bunătăţi de la Capşa: curcan în aspic, muşchi împănat, pastramă, caviar. Plus vodcă şi şampanie. S-a aflat de gest şi, brusc, numele lui Eftimiu a dispărut de pe afişele teatrale. Dar a revenit în forţă, după ce Ghiţă-Dej a exclamat la o întrunire: „A, bătrânul meu prieten, Victor Eftimiu! Cine altul s-a ridicat în parlament să mă apere, când eram în lanţuri?”

* Acuzat de partid că ar face rezistenţă la noul regim democrat popular, Victor Eftimiu a izbucnit cu gura-i bogată: „Eu? Eu am făcut rezistenţă când voi eraţi la Moscova şi Sadoveanu îi aducea omagii lui Antonescu. Atunci am publicat articolul meu împotriva înălţării steagului cu svastică pe Acropole!”

* Dramaturgul Victor Eftimiu, repus în drepturi de marele Dej: premieră la „Doctor Faust vrăjitor”. Lume bună. La prima pauză, a apărut în loja albanezului protectorul de nevoie, Leonte Răutu: „Sunteţi mulţumit de distribuţie, Maestre?” „Super, dragă Tovarăşe”. „Şi să ştiţi, Maestre, că le-am recomandat cronicarilor dramatici să nu-şi precupeţească laudele la adresa piesei”. Atunci se trezise burghezul educat din el: „Sire, daţi libertate de gândire!”

Articolul precedentTestamentul politic al lui Mihai Eminescu (XLIII)
Articolul următorCele mai frumoase poezii româneşti