0:00

* 14 noiembrie 1844 – S-a născut pictorul Constantin D. Stahi, Dobreni, Neamţ (d. 18.06.1920, Iaşi). Şcoala Domnească, Seminarul de la Socola (cl. II-IV), Şcoala de Arte Frumoase, Iaşi, Facultatea de Belle Arte, München (1871-1878). Participă la expoziţii în Germania şi primeşte diverse medalii. Profesor de gravură la Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi. Participă la Zugrăvirea bisericii din Negreşti, Neamţ. Prezent la expoziţii naţionale (1902, 1912, 1916). Expoziţii personale (1920, Bucureşti). În expoziţia românească itinerantă (1929, Olanda). Numeroase distincţii. În iunie-iulie 1971, prima mare retrospectivă la Iaşi, itinerantă şi la Piatra-Neamţ. Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ deţine câteva naturi statice semnate de el.

* 14 noiembrie 1923 – S-a născut Mihai V. Diaconu, la Grumăzeşti, Neamţ. Liceul „Petru Rareş”, Facultatea de Construcţii, Institutul Politehnic, Iaşi. Dr. ing., 1969. Toate treptele ierarhiei la Universitatea „Mahpmed V”, Rabat, Maroc. Din 1990, profesor consultant la Universitatea Tehnică, Iaşi. Numeroase lucrări de specialitate în ţară şi străinătate. „Rezistenţa materialelor” I-IV (1978-1990).

Calendar (14-20 noiembrie), ZCH NEWS - sursa ta de informații

* 14 noiembrie 1956 – S-a născut actorul de comedie Vasile Muraru, la Piatra-Neamţ. Liceul „Petru-Rareş”. IATC Bucureşti (1981). Actor la Teatrul „Constantin Tănase”. A jucat în numeroase filme. Autor al unor cuplete, în colaborare cu Nae Lăzărescu, prezentate frecvent în public şi pe micul ecran.

* 15 noiembrie 1794 – S-a născut Paisie Velicicovschi. În 1988, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat pe Cuviosul Paisie, iar în 1992, Sfântul Sinod al BOR i-a rânduit pomenirea ca sfânt sub numele de Cuviosul Paisie de la Neamț, fiind trecut în calendar la data de 15 noiembrie. La mormântul lui de la Mănăstirea Neamț vin să se închine și să-i ceară ajutor nu numai credincioși din România, ci și din alte țări.

* 16 noiembrie 1931 – S-a născut Natalia Rusu, la Tighina. S-a refugiat dincoace de Prut în 1940 şi în 1944. Cursurile liceale le-a urmat în mai multe locuri, încheiate la Roman, în 1950. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii ieşene (1954). A profesat la Liceele „Roman-Vodă” şi Nr. 5 din Roman. Cărţi: „Plaiuri muşatine” (culegere de folclor), B. 2001; „Basarabia, raza mea de soare”, Bc. 2002; „Poiana cu flori târzii…”, Roman, 2004; „Bucurie”, Bv., 2006; „Cartea bucuriei mele” şi „Comorile copilăriei”, B. 2008; „Caruselul vesel”, B., 2009.

* 16 noiembrie 1948 – S-a născut Pal Maria, (pseudonimul Mariei Cîrdei-Martinescu) la Boteşti, Neamţ. Absolventă a Liceului Nr. 1 („Roman-vodă”), a Facultăţii de Istorie-Filozofie, Secţia Psihopedagogie specială a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1974). Profesor (1974-2007) şi director (1990-1998) la Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj. Lector asociat la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universitatea din Cluj (1992-2003). Debut absolut în „Ceahlăul”, Condeie nemţene, nr. 105/22 iunie 1968. Scrieri: „Nesomnul meraforei”, 1999; „Preludiu pentru tăceri”, 2000; „Străpuns de negăsire”, 2000; „Cuibul flăcărilor”, 2000 ş.a.

Calendar (14-20 noiembrie), ZCH NEWS - sursa ta de informații

* 17 noiembrie 2012 – A murit Maria Crivetz (n. 3 septembrie 1933, la Piatra Neamţ). A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, unde s-a bucurat de îndrumarea unor profesori precum G. Călinescu, Tudor Vianu, Ana Cartianu, Leon Leviţchi şi de prietenia unor colegi precum Nicolae Labiş, Fănuş Neagu, Nicolae Velea. S-a specializat în limba şi literatura engleză. În 1952 s-a căsătorit cu Radu Beligan, tatăl unicei lor fiice, Anamaria Beligan, născută în 1958. A lucrat la redacţia Radio Internaţional, fiind colegă şi bună prietenă cu Catinca Ralea şi scriind, în acelaşi timp, cronici de teatru apărute în mari cotidiene şi reviste, cu precădere în revista Teatru, unde a şi lucrat ca redactor, în perioada 1964-1968. Pe lîngă activitatea de redactor şi de critic literar, a tradus din limbile engleză şi franceză numeroase volume de teatru şi de beletristică. A locuit o mare parte din viaţă în Australia.

* 18 noiembrie 1864 – S-a născut Panaite Muşoiu, la Roman (d. 1944, Bucureşti). Cursuri primare şi gimnaziale în oraşul natal, unde va fi şi funcţionar al Primăriei. Autodidact, din tinereţe intră în mişcarea socialistă, căreia îi va fi fidel toată viaţa. Activeză la ziarul “Lupta” al lui G. Panu. Împreună cu Raicu Ionescu-Rion şi Eug. Vaiani organizează un cerc de studii sociale (1885). Cu G. Ibrăileanu şi Eug. Vaiani, scoate publicaţia bilunară „Şcoala Nouă” (1889). A condus şi revistele: „Mişcarea socială” (B., 1897), „Revista Ideei” (B., 1900-1916). A colaborat la: „Lumina”, „România viitoare”, „Drepturile omului”, „Muncitorul”, „Românul” ş. a. Scrieri: „Făţarnicii”, 1889; „Teoria valorii” (Karl Marx). Traduce din franceză: „Manifestul Partidului Comunist”. De Karl Marx, „Determinismul social”; „Despre mişcareasocialistă”; „Ceva despre socialismul belgian”. Traduce din latină, greacă, italiana, franceză, germană şi rusă.

* 18 noiembrie 1911 – S-a născut Nicolae I. Grigoraş, la Cotu-Vameş, Horia, Neamţ (d. 1983, Iaşi). Liceul „Roman-Vodă”, Facultatea de Litere şi Filozofie, Iaşi. Doctor în istorie (1940). Conferenţiar la Universitatea ieşeană. Cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol”. Scrieri: „Dregătorii târgurilor moldoveneşti şi atribuţiile lor până la Regulamentul Organic”, Iaşi, 1941; Din istoria diplomaţiei moldoveneşti (1432-1947), Iaşi, 1947; „Biserica Trei Ierarhi din Iaşi”, Iaşi, 1962; „Biserici şi mănăstiri vechi din Moldova, până la mijlocul secolului al XIV-lea”, B., 1967; „Instituţii feudale din Moldova. Organizarea de stat până la mijlocul sec. al XVIII-lea”, B., 1971 ş.a.

* 19 noiembrie1936 – S-a născut Ioan-Petru F. Ciongradi, la Roman. Liceul „Roman-Vodă”, Institutul Politehnic, Iaşi, Facultatea de Construcţii, secţia Construcţii civile, industriale şi agricole. Doctor inginer (1971). Urcă treptele ierarhiei universitare şi deţine funcţia de director al Centrului de Calcul din Institutul Politehnic din Iaşi (1990-1992). Membru în diferite asociaţii şi societăţi de profil. Distins cu Premiul Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei. Scrieri: „Aplicaţiile calcului automat al structurilor”, 1975; „Dinamica structurilor”, 1976, „Stabilitatea structurilor”, 1977 ş.a.

Calendar (14-20 noiembrie), ZCH NEWS - sursa ta de informații

* 19 noiembrie 1951 – S-a născut actriţa Virginia Rogin, Buhalniţa, Neamţ.Liceul de Fete din Piatra-Neamţ. A absolvit IATC (1977), după care a fost repartizată la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ. Distribuită în: „Vara trecută la Ciulimsk”, „Nevestele vesele din Windsor”, „Trei surori”, „Onoapte furtunoasă”, „Cei trei muşchetari”, „Dulcea ipocrizie a bărbatului matur”, „Îmblânzirea scorpiei” ş. a.

* 20 noiembrie 1907 – S-a născut poetul Mihai Beniuc, fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.

Articolul precedentNoua piață se va deschide la Paștele… viitor! Financiar, Urban-ul „gâfâie”
Articolul următorPERSONALITATEA SĂPTĂMÂNII / Vasile Conta