Vasile Conta s-a născut 15 noiembrie 1845, la Ghindăoani (d. 21.04.1882, Bucureşti). Este fiul preotului Grigore Conta. Urmează Şcoala Domnească din Târgu-Neamţ (1853), unde l-a avut coleg, în clasa I, pe Ion Creangă şi se înscrie la Gimnaziul Central din Iaşi. Va întrerupe studiile, va însoţi o trupă de teatru (va scrie o piesă de teatru, ce s-a jucat la Botoşani, dar textul nu s-a păstrat), va reveni la studii, finalizate în 1868. În anul următor, primeşte o bursă şi va face studii comerciale în Belgia (1869-1871). După numai un an va obţine şi diplomă în drept, pe baza căreia va ocupa Catedra de drept civil, la Universitatea din Iaşi.
Traduce și adnotează legi, practică avocatura publică, începând din 1875. În 1875-1876, publică în Convorbiri literare prima sa lucrare filosofică, Teoria fatalismului, studiu ce apare, în 1877, și în limba franceză, la Bruxelles, apoi Teoria ondulației universale (1877), Încercări de metafizică (1878). Ultima lucrare a fost tradusă, în 1880, în limba franceză, la Bruxelles, cu titlul definitiv Introducere în metafizică. Filozof de talie internațională, fost ministru, Vasile Conta este una dintre figurile proeminente ale culturii noastre progresiste. În 1873 ocupă postul de profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din Iași.
Din 1873 frecventează ședințele Junimii unde ține conferințe asupra teoriei fatalismului. A susținut „prelecțiuni populare”, organizate sub auspiciile Junimii, intitulate: “Materialismul”, “Fetișismul”, “Starea economică” etc., apreciate de mari oameni de cultură, printre care și Mihai Eminescu, pe atunci redactor al Curierului de Iași și membru al Junimii. Deși participant Ia ședințele Junimii, și-a păstrat independența de gândire și de acțiune în politică. La Facultatea de Litere, în proiect figura și predarea unui curs de istorie critică a religiilor.
În 1879, devine deputat, apoi, în 1880, va face parte din guvernul liberal al lui Ion C. Brătianu, conducând Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Membru al Curţii de Casaţie. Din creaţia sa literară se reţin mai ales versurile („Viaţa”, semnată B.C., a apărut în Convorbiri literare, 1885). Volume: „Opere complete”, îngr. şi pref. Octav Minar, 1914; „Opere filosofice”, îngr. şi pref. N. Petrescu, 1922; „Opere filosofice”, îngr. şi introd. N. Gogoneaţă, 1967; „Opere filosofice alese”, îngr. şi pref. N. Gogoneaţă, 1975. La 20 iulie 1880 devine ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor. La 10 aprilie 1881 demisionează din guvern și activează ca membru al Curții de Casație. Bolnav de ftizie, efectuează o ultimă călătorie în Italia, înainte de a muri. Corpul său a fost transportat la Iași, unde i s-au făcut funeralii naționale.
