Persoanele asigurate în sistemul public de sănătate beneficiază de investigații medicale și consultații de specialitate pe baza biletului de trimitere care, de la 1 iulie 2023, are valabilitate diferită. În cazul când este vorba de o afecțiune acută ori subacută, biletul de trimitere acordat de medicul de familie sau medicul specialist este valabil 30 de zile. Pentru afecțiuni cronice, biletul de trimitere este valabil 90 de zile, la fel și în cazul investigațiilor paraclinice recomandate de medic ca măsură preventivă, în scopul depistării unei posibile afecțiuni.

Odată cu noile norme s-a diversificat și gama formularelor pentru bilete de trimitere, fiind tipizate diferite pentru analize medicale de laborator, pentru scintigrafie, pentru CT, RMN, etc., potrivit Ordinului comun CNAS-MS 2168/502/2023.

Una din noutățile în beneficiul asiguraților este introducerea programului național de prevenție. Scopul este accesul persoanelor la medicina preventivă și degrevarea UPU din cadrul spitalelor. CNAS preciza recent, în august 2023, că medicul de familie recomandă pacienților anumite investigații paraclinice, în funcție de grupa de vârstă din care face parte pacientul, evidențiate în cadrul programului național de prevenție. Pacientul asigurat poate beneficia, potrivit normelor, în cadrul consultației, de evaluarea riscului de îmbolnăvire, în absența simptomelor și primește de la medicul de familie recomandarea pentru anumite investigații paraclinice. Aceste servicii medicale de prevenire se acordă pacienților cu vârste între 18 și 40 de ani. Pentru categoria de vârstă 40-60 de ani și la persoane de peste 60 de ani, medicul de familie recomandă investigații paraclinice menite a depista precoce vreo afecțiune cronică.

Programul de prevenție presupune servicii medicale tarifate distinct pentru medicii de familie, care au ocazia să-și suplimenteze astfel veniturile cabinetului. De partea cealaltă, pacienții pot afla din timp dacă suferă de vreo afecțiune și pot beneficia de o cale terapeutică adecvată.

C.I.

Articolul precedentPrimul bacalaureat cu evaluare digitalizată în întregime începe în 16 august, cu proba scrisă la română
Articolul următorA lovit o fată cu mașina și a fugit! Polițiștii l-au găsit în Trifești