Oraşul Bicaz, care nu dispune de resurse financiare proprii care să-i permită dezvoltarea, încearcă să obţină cât mai mulţi bani din finanţări nerambursabile. Recent, trei proiecte depuse în noiembrie 2021 pe Programul Naţional „Anghel Saligny”, au fost aprobate. Cumulat, este vorba despre peste 75 de milioane de lei. Este vorba despre o extindere a alimentării cu apă şi a canalizării în Izvorul Muntelui şi modernizarea a trei drumuri comunale din Izvorul Alb-Secu şi Potoci, zone aflate la periferia oraşului Bicaz.
„Proiectele au primit aprobarea pentru finanţare. Urmează, după cum precizează documentul primit de la Ministerul Dezvoltării, ca în perioada următoare să aibă loc semnarea contractelor de finanţare, care va avea loc la Prefectura Neamţ”, a precizat primarul de Bicaz, Nicolae Sălăgean.
Proiectul „Extindere sistem de alimentare cu apă şi canalizare pe strada Izvorul Muntelui” va primi o finanţare de la bugetul de stat, prin program, de 20 de milioane de lei, iar contribuţia de la bugetul local va fi de 968.669 lei, inclusiv TVA. Este vorba despre o extindere pe 9 km pe partea de apă, cu o captare de suprafaţă având un debit de 4,5 l/s, la care se vor branşa 255 de gospodării din zonă. Canalizarea va fi extinsă pe o lungime de 10,8 km pentru tot atâtea gospodării.
Celelalte două proiecte sunt pentru modernizări de drumuri comunale de la periferia oraşului Bicaz. „Modernizarea DC 211- sat Izvorul Alb-Secu”, cu o lungime de 14 km, va primi de la bugetul de stat o finanţare de 44,3 milioane de lei, iar cofinanţarea locală va fi de 1,1 milioane de lei. Pentru „Modernizarea DC 208 şi DC 209 în Potoci” banii aprobaţi prin program sunt în sumă de 10,7 milioane de lei, iar bugetul local va acoperi 420.070 de lei. Aici este vorba despre asfaltarea a 2,9 km şi consolidarea zidurilor de sprijin pe o lungime de 1,1 km.La toate cele trei proiecte lucrările efective ar trebui să înceapă în primăvara acestui an.
Angela Croitoru