Avantajele profesionalei în sistem dual, prezentate la Piatra Neamţ

eugen tapu nazare

* reprezentanții Ministerului a ajuns în Neamț pentru a discuta despre beneficiile implementării învățământului profesional

Ministerul Educației și-a trimis reprezentanții în Neamț pentru a explica și a prezenta beneficiile implementării școlii profesionale în sistem dual – modelul german. După ce oficialii Ministerului au discutat într-un cadru în care au fost prezenți reprezentanți ai ISJ Neamț, ai Institutiei Prefectului, ai Administratiei Publice Locale, directori de școli, oameni de afaceri, prezentările s-au mutat la sediului partidului PNL.

„Școala profesională în sistem dual este o oportunitate. Adică, elevul face practica în întreprinderea unde are viitorul loc de muncă, are contract cu viitorul angajator. Partea de teorie o face în școala unde antreprenorii dotează o sală de clasă cu laborator, unde elevul face ore de teorie care-i vor servi în fabrică, astfel încât să nu existe o diferență între ceea ce învață în clasă și ce urmează să facă la viitorul loc de muncă. Este nevoie de acest trio: administrație locală, inspectorat școlar, agent economic. Ideea pe care am lansat-o și o susțin este aceea că admiterea la școala profesională trebuie făcută înainte de repartizarea computerizată. Elevii care vor la școala profesională și sunt din Piatra Neamț să aibă această oportunitate, să se înscrie la această școală din orașul lor, să nu fie repartizați de calculator în funcție de medie, cine știe unde în județ”, a declarat Stelian Fedorca, secretar de stat în Ministerul Educației.

Neamţul – primul din  Moldova

Reprezentanții PNL Neamț au accentuat faptul că Neamțul este primul județ din Moldova care a implementat acest sistem. Aceștia au subliniat că prin promovarea acestui sistem, piața muncii se poate dezvolta prin atragerea de noi investitori.

„Avantajele sunt majore, inclusiv pentru administrația locală, pentru că șomajul a atras cifre catastrofale. Școala în acest sistem tocmai asta rezolvă, dezvoltarea economică. Având resursă umană bine pregătită, toată lumea are de câștigat. Inclusiv investitorii străini care doresc să dezvolte o afacere în țara noastră. Au existat cazuri când investitorii au plecat pentru că nu găsit oameni calificați. Asta dorim, să depășim acea mentalitate comunistă în care cel care ajungea la o școală profesională era considerat ultimul om. Această formă de învățământ poate oferi cu adevărat o oportunitate și celor cu posibilități financiare reduse”, a declarat senatorul Eugen Țapu Nazare, vicepreședinte al PNL Neamț.

Statul asigură o bursă profesională de 200 lei/lunar pentru fiecare elev care este înscris în învăţământul profesional. În județul Neamț există aproximativ 800 de elevi care frecventează școlile profesionale. Primele clase au fost înființate anul trecut.

fedorca

pnl nov 2013

Marian TEODOROF

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...