Aurel Dumitraşcu ar fi împlinit 58 de ani…

„Eminescu nu va pieri pentru că vor ticăloşii”

Poetul Aurel Dumitraşcu ar fi împlinit peste două zile 58 de ani. Da, 58 de ani, dacă nu era şi acel 16 septembrie 1990, când ne-a părăsit la doar 35 de ani. Fără să-i fi împlinit… S-a născut la 21 noiembrie 1955 în satul Sabasa, comuna Borca, fiind al doilea copil al Mariei şi al lui Petre Dumitraşcu.

Între anii 1963-1974 urmează cursurile gimnaziale şi liceale în Borca. În anul 1976 debutează în revista “Tomis”, după care publică versuri în toate revistele din ţară. Între anii 1983-1987 urmează cursurile facultăţii de filologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, secţia română-franceză, pe care le încheie cu o excelentă lucrare de diplomă dedicată operei a doi poeţi dispăruţi prematur: Virgil Mazilescu şi Daniel Turcea.

În anul 1984, debutează în volum cu „Furtunile memoriei”, la Editura Albatros. Iniţial volumul se numise „Tratatul de eretică”, însă modificările impuse de editor au schimbat toată structura iniţială a cărţii.

A doua carte, „Biblioteca din Nord”, apare în anul 1986, la Editura Cartea Românească. Pentru acest volum i se atribuie premiul „Mihai Eminescu” al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi. În anul 1988 depune la Editura Cartea Românească volumul „Mesagerul” care nu are nici o şansă să apară din cauza cenzurii.

Pe data de 16 septembrie 1990, într-o duminică, se stinge din viaţă, la spitalul Fundeni din Bucureşti, secerat de o boală necruţătoare (leucemie). Este înmormântat în satul natal.

Din 1990 până acum, prin grija poetului Adrian Alui Gheorghe, cu sprijinul fratelui poetului dispărut, inginerul Ionel Dumitraşcu, a apărut aproape în fiecare an câte o carte semnată de Aurel, fie de poezie, fie de jurnal, fie de corespondenţă: 1992 – volumul de versuri „Mesagerul”, Editura Canova, Iaşi; 1995 – volumul de versuri „Tratatul de eretică”, Editura Timpul, Iaşi; 1997 – volumul antoplogic „Mesagerul – opera poetică”, Editura Timpul, Iaşi; 1999 – volumul de versuri „Fiara melancolică”, Editura Axa, Botoşani; 2004 – volumul antologic „Scene din viaţa poemului”, Editura Conta, Piatra Neamţ; 2006 – volumul antologic „Divina paradoxalia”, Editura Paralela 45, Piteşti; 2001-2005 – jurnalul poetului „Caietele maro”, Editura Timpul, Iaşi şi Conta Piatra Neamţ (ediţia completă); 2008 – volum de corespondenţă Aurel Dumitraşcu – Adrian Alui Gheorghe „Frig”, Editura Conta Piatra Neamţ; 2010 – volum de versuri inedite „Cine merge în Paradis”, Editura Conta, Piatra Neamţ; 2012 – antologie de versuri „Prăvălia cu fete moarte”, Editura Tipo Moldova,  Iaşi şa. La aniversarea zilei sale de naştere, am ales doar o pagină din jurnalul său, în care Aurel scrie despre aniversarea lui Eminescu la Botoşani, în ultimul an al dictaturii ceauşiste, 1989.

Nicolae SAVA

• – 15 iunie. O sută de ani de când EL nu mai e pe drum, ci numai în gând. Asculţi şi citeşti. Poeziile LUI. Taci cu o fată. Semănaţi cu versurile acelea. Muţenia unei sute de ani. Nu vei mai prinde nici un bicentenar cu EL. Va fi prea târziu.
• – Îţi propusesei să nu mai scrii scrisori. Ţi-e greaţă când ştii că sunt desfăcute de indivizi cărora nu le sunt adresate. Ce-şi vor fi închipuind? Că pui la cale vreo revoluţie prin epistole?! Piticismul lor e amuzant şi execrabil. Uneori scrii special ca să mai aibă şi ei ce citi. Azi, la poştă, o slugă ţi-a spus din nou (era o alta!) să nu mai lipeşti cu scotch plicurile. „Nu se mai pot deschide?! Nu le poate deschide tovarăşul colonel?!” – ai întrebat. S-a blocat şi nu a mai zis nimic. Se îmbujorase ca o capră. Fireşte, caprele nu se îmbujorează, dar trebuie s-o compari cu ceva mediocru.
• – E suficient să stai singur pentru a constata, în mod repetat, că eşti incapabil de fericire.
• – Trei zile la Botoşani. Simpozion naţional „Ştefan Luchian”. Profiţi de acest fapt pentru a fi la Ipoteşti, pe 16 iunie. Uniunea Scriitorilor nu a avut grijă să omagieze „normal” centenarul Eminescu. Pelerinajul firesc la Ipoteşti nu a fost cel aşteptat. Au fost blocate orice intenţii în acest sens. Partidul. Ce ruşine. Nu va mai fi niciodată centenar Eminescu.
• – Cu Dana, acolo, la mormintele părinţilor LUI. Şi-n codrul Ipoteştilor, singuri, pe marginea lacului. Aţi fost atât de emoţionaţi!
• – Şi o zi istorică, la Ştefăneşti, lângă Prut: ctitorirea muzeului de artă! O sută treizeci şi una de lucrări dăruite de artişti români în semn de omagiu pentru Luchian. Un mare muzeu. Un eveniment. Mai erau acolo: Ion Grigore, Ion Sălişteanu, Petre Achiţenie, Vasile Celmare, Valentin Ciucă, Radu Ionescu, Radu Negru, Marina Preutu, Ion Murariu. Şi lumea.
• – La Gellu Dorian acasă. Doi copii minunaţi, Nora şi Bogdan. La cei 11 ani ai ei, Nora promite să fie un pictor! Va fi?! Şi ce nume frumos pentru o fată subţire şi înaltă!
• – Dana, bulversând privitorii cu frumuseţea ei cerească, senină! Ea pare a fi un sinonim al împăcării şi al tăcerii.
• – Cumperi „Scânteia” de pe 15 iunie, ziua Centenarului Eminescu. Geniul poporului român, nu?! O fotografie măruntă în dreapta, cu poetul. Şi trei fotografii imense, în jur, cu Ceauşescu într-un lan de grâu. Pe 15 iunie 1989!!! Aşa este privită cultura acum! Pe 15 iunie 1989 un preşedinte ar fi fost prezent la Ipoteşti. Da’ de ce?! Halal!
• – Eminescu nu va pieri pentru că vor ticăloşii. Nimic nu-l mai poate jigni. Nici măcar politicienii!

Aurel DUMITRAŞCU