Patru asociaţii de elevi atrag atenţia asupra pericolului pe care îl presupune reluarea cursurilor după finalizarea stării de urgenţă şi necesitatea realizării unui plan pentru a reglementa şcoala online, potrivit unui comunicat de presă. Asociaţia Elevilor din Constanţa, Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov, Asociaţia Elevilor din Maramureş şi Asociaţia Vâlceană a Elevilor consideră măsura reluării orelor de curs ca fiind una riscantă, în condiţiile în care nu se vor lua hotărâri care să garanteze siguranţa elevilor.
“Enumerăm motivele şi câteva statistici pentru care în unităţile de învăţământ din România nu se pot lua în considerare măsurile de protecţie împotriva COVID-19, asigurând în acelaşi timp condiţii decente de susţinere a cursurilor:
- Lipsa spaţiului necesar în şcoli/licee – Sălile de clasă ajung să găzduiască până la 38 de elevi, iar în aceste condiţii nu se poate pune problema aşezării în bănci astfel încât să se păstreze distanţa necesară. Un procent de 10% din unităţile de învăţământ, în special cele din zonele urbane, sunt supraaglomerate, arată studiul Comisiei Europene «Monitorul educaţiei şi formării» din anul 2018.
- Lipsa condiţiilor de igienă în şcoli – Igiena reprezintă una dintre măsurile necesare pe care autorităţile trebuie să le ia pentru a nu pune în pericol sănătatea elevilor şi a personalului unităţilor de învăţământ, în România, cu preponderenţă în mediile rurale. Studiul amintit anterior menţionează faptul că aproximativ 38% din unităţile de învăţământ din mediul rural nu au toalete în incinta clădirii, procentul fiind de 7% în mediul urban. Mai mult decât atât, numărul şcolilor şi liceelor fără apă curentă la nivel naţional este de 1.176, potrivit unei raportări făcute de Ministerul Afacerilor Interne în anul 2019″, precizează sursa citată.
Asociaţiile de elevi apreciază că, “în primul rând, este necesară asigurarea tuturor măsurilor în ceea ce priveşte igiena în sălile de curs (măşti de protecţie, mănuşi şi dezinfectanţi ), dar şi în întreaga incintă a unităţilor de învăţământ şi menţinerea unei distanţe între elevi. Acest lucru poate fi realizat prin reducerea colectivului unei clase, mai exact împărţirea unei clase pe grupe şi întocmirea unui nou orar, astfel încât să reducem la minimum interacţiunea dintre elevi. De asemenea, Ministerul Educaţiei şi Cercetării trebuie să clarifice următoarele aspecte privind desfăşurarea orelor de curs în mediul online, printre care se numără: achiziţionarea de dispozitive conectate la internet şi durata maximă pe care elevii o vor petrece în faţa calculatoarelor”. (ZCH NEWS)