0:00

Afacerea ”Mărul” la Consiliul Județean, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Starea de sănătate a viitorului națiunii a generat câteva programe guvernamentale în folosul elevilor, precum ”Cornul și laptele” sau ” Mărul”. Aceste programe au fost inițiate și cu scopul de a încuraja producătorii autohtoni în a-și plasa în mod avantajos produsele. Din start, a fost mare bătaie pe corn și lapte, în primii ani câștigurile producătorilor – distribuitori fiind uriașe. La fel a fost și pe programul ”Mărul” în primii doi ani, când în Neamț, prin intermediul Bursei de Mărfuri, a câștigat o firmă de la Bălțătești, despre care unii au susținut că ar fi fost în legătură cu un fost lider din Consiliul Județean. La finalul celui de-al doilea an, au început să curgă reclamațiile la adresa calității merelelor și a modului de distribuție.  După schimbarea gărzii la județ, aproape firesc, licitația a fost câștigată de o societate din Roman, S.C. Tincip Logistic SRL, care s-a apucat de treabă. Culmea, când mai avea doar 16 zile de contract, au renunțat ”de bună voie” la contract și s-au dat deoparte. Locul lor a fost luat, iarăși aproape firesc, de o firmă din Grumăzești, S.C. Panamarom SRL, cunoscută pentru faptul că a obținut în fiecare an contract pe corn și lapte.

* Tincip nu mai avea mere… competitive

Oficial, Tincip a renunțat la contractul cu merele pentru elevi pentru că furnizorul său, S.C. Luc s Impex SRL din Itești, Bacău, nu mai mai putea livra mere conform standardelor  ”Programului de încurajare a consumului de fructe în școli în anul școlar 2012-2013”. Printr-o adresă oficială se dădeau și amănunte tehnice, cu trimitere la modificări de natură microbiologică ce duc la mucegăire, fermentare și putrefacție.  Lincip trimite Consiliului Județean o adresă în 13.05.2012, prin care comunică că ultima zi de livrare va fi 17 mai 2013. În urma acestei adrese, Tincip și-a văzut scăzută cifra de afaceri cu peste 300.000 lei, valoarea neefectuată a contractului, plus că a pierdut, cel puțin la nivel declarativ, o parte din garanția de bună execuție. Consiliul Județean  a notificat ”pretenția de a reține garanția de bună execuție a contractului, constituită  pentru furnizarea merelor în școli în perioada 18.02.2012- 17.05.2013, datorită faptului că ați creat un prejudiciu autorității contractante, aceasta fiind în imposibilitatea furnizării de mere începând cu data de 20.05.2013, contractul fiind încheiat pe o perioadă de 74 de zile”.

Neoficial, se vorbește despre demersuri făcute dinspre zona Târgu Neamț  pentru balansarea situației economice și politice, care riscă să înregistreze un plus doar spre zona Roman. Dincolo de discuții neoficiale important este că a fost găsită…

* …Soluția salvatoare: Panamarom de Grumăzești

În doar câteva zile, cu sprijinul de-acum cunoscut al Bursei de Mărfuri Terminal Piatra Neamț, Consiliul Județean Neamț încredințează contractul societății Panamarom SRL, din Topolița, comuna Grumăzești, administrată de domnul Petru Amariei. Societatea trebuia să furnizeze și să distribuie elevilor din județ mere cu greutatea minimă de 100 grame/bucată, încadrate la categoria ”Extra” sau categoria 1. Fiecare lot trebuiea să fie însoțit de buletine de analiză, eliberate de laboratoare . Domnul Amariei ne-a declarat că a aflat despre licitație de la Bursă și a fost ”foarte surprins că nu a mai participat nimeni”. Din această declarație nu dăm seama cât de bine este să stai cu ochii pe Bursa din Piatra Neamț, chiar dacă nici măcar dl. Amariei nu a fost suficient de atent, deoarece la prima ședință nu s-a prezentat nici un ofertant. În privința contractului, ”de doar câteva zile”, nu a întâmpinat probleme deosebite, doar în două-trei cazuri au fost niște mere pătate, dar lucrurile s-au rezolvat amiabil, prin înlocuire. În discuția cu domnia sa l-am întrebat și despre livrarea de mere tăiate în jumătate, lucru negat cu vehemență. Fructele au fost luate de la Fălticeni și până la urmă contractul ”nu a meritat”, că nu a adus profit cine știe ce. Semn că la anul va fi și mai greu de găsit un distribuitor dornic să facă afaceri în pierdere. Soluția, în mod sigur, ne va veni tot de pe Bursă.

Valentin BĂLĂNESCU

Articolul precedent”Pase” amicale cu Cristian Țopescu
Articolul următorCUVÂNT DE ÎNVĂȚĂTURĂ SPIRITUALĂ AL ZILEI