0:00

Afacere: Baza Hipică – de la Maria Gheorghe la Gheorghe Ştefan, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* trei hectare de teren plimbate în funcţie de interese private sau de grup
* perimetrul de plimbare pleacă de la primărie şi ajunge la Fisc, cu trecere prin Urban şi Perla Invest
* cine are interes să lase Piatra Neamţ fără baza hipică?

În anii ’80, din inițiativa prim-secretarului de județ Maria Gheorghe și prin contribuția mai multor agenți economici cu dare de mână și dragoste de sport, se naște la Piatra Neamț baza hipică, în care își desfășura activitatea Asociaţia Sportivă Agricola. Așezată într-o zonă mai mult decât pitorească, întinsă pe mai multe hectare, evident că, după 1990, baza sportivă a făcut cu ochiul multor doritori de a pune mâna ușor pe un teren cu un uriaș potențial de dezvoltare. Toți s-au lovit de încăpățânarea unora de a păstra tradiția ecvestră la Piatra Neamț și complexul hipic pe cât se poate de întreg. Așa a început o bătălie aprigă între cei care voiau terenurile și cei care voiau să păstreze caii. În bătălie, au apărut, rând pe rând, administrația municipiului Piatra Neamț, direct sau prin firme proprii, investitori privați, dintre care unul a reușit să devină proprietar pe active, Finanțele Publice etc.

Afacere: Baza Hipică – de la Maria Gheorghe la Gheorghe Ştefan, ZCH NEWS - sursa ta de informații

În acest moment, a devenit clar că foarte multă lume se luptă pentru terenurile bazei hipice, că interesele sunt și multe, și mari, că doritorii sunt dispuși să facă orice ca să reușească în ce și-au propus.

Tabloul actual este următorul:

Există o asociere între Asociația Clubul Sportiv Ecvestru Piatra Neamț, SC Perla Invest SRL Piatra Neamț și SC Alcoradu SRL din Mârșa, judeţul Sibiu. Tustrei și-au propus să ducă mai departe activitatea din baza hipică pe domeniul său specific – hipismul. Punctul slab al acestei asocieri, societatea Consiliului Local, Perla Invest, proprietara terenului, se confruntă cu datorii către statul român, prin neplata taxelor și impozitelor. Statul român, în căutare de bani, s-a pus pe executat taman terenul din ștrand. Terenul a fost scos la licitație, inițial pentru o sumă care depășea 3,4 milioane lei noi, dar la a doua strigare suma a scăzut până la 2,5 milioane. Licitația ar trebui să aibă loc pe 17 iulie.

În peisaj a apărut și o primă ofertă, despre care se vorbește deocamdată neoficial, venită din partea patronului unei cunoscute firme de pază și ordine, care a purtat discuții în acest sens cu Costache Lupu, reprezentantul Asociației Sportive Clubul Ecvestru.

Interesantă este istoria terenului și cum a ajuns el să fie atât de bine învârtit din hârtii, încât, la un moment dat, după atâtea permutări din public în privat, a făcut obiectul unei majorări de capital social și a ajuns gaj pentru un credit uriaș, ieșind cu totul din zestrea orașului Piatra Neamț.

Afacere: Baza Hipică – de la Maria Gheorghe la Gheorghe Ştefan, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Această istorie are actori extrem de interesanți, personaje importante în toate afacerile derulate sub umbrela Consiliului Local al Pietrei, ținută sus și tare de secretarul municipiului, Vasile Vișan, și girată de primarul Gheorghe Ștefan.

Pasul 1: orașul se retrage, Urban e băgată

Un prim episod s-a consumat în 2006, când, prin Hotărârea de Consiliu Local 109/29.03.2006, se realiza o asociere normală și firească, între municipiul Piatra Neamț, Clubul Sportiv Ecvestru Piatra Neamț și firma din Sibiu proprietară a activelor din baza hipică. Asocierea a apărut ”în vederea realizării în comun a activităților necesare practicării, promovării, dezvoltării și popularizării sportului ecvestru”, iar pe 28 septembrie 2006 s-a încheiat contractul de asociere, cu legământ de valabilitate ”pe toată durata de existență a bazei hipice «Virgil Bărbuceanu»”, dar cu prevederea expresă că durata poate fi modificată prin HCL. Lucrurile au mers așa, la relanti, cu sincope din loc în loc, când mai bine, când mai rău.

Afacere: Baza Hipică – de la Maria Gheorghe la Gheorghe Ştefan, ZCH NEWS - sursa ta de informații Afacere: Baza Hipică – de la Maria Gheorghe la Gheorghe Ştefan, ZCH NEWS - sursa ta de informații

În iulie 2008, municipalitatea emite o altă HCL, nr. 472/25.07.2008, prin care reziliază contractul de asociere pe motiv de ”neîndeplinirea de către asociați a obligației de executare a unor noi amenajări, modernizări și dotări ale bazei hipice”. A urmat un proces, în care Primăria a câștigat la Tribunal, dar a pierdut irevocabil la Curtea de Apel Bacău, care a constatat că, potrivit contractului, ”asociatul municipiul Piatra Neamț nu a făcut vreo constatare în legătură cu executarea necorespunzătoare a obligațiilor care le reveneau celorlalți doi asociați; nu există niciun document din care să rezulte modalitatea de constatare de către municipalitate a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către Clubul Ecvestru și SC Alcoradu SRL (…), deși o astfel de constatare se impunea, cu atât mai mult cu cât reclamantul a făcut multiple lucrări de modernizare și dezvoltare a bazei hipice (…) Prin contractul de asociere s-au stabilit în sarcina reclamantului cele mai multe obligații, principala sa îndatorire contractuală fiind aceea de administrare a bazei hipice, cu asigurarea tuturor lucrărilor de gospodărire și întreținere. În ceea ce privește modernizarea bazei hipice, prin contract s-a prevăzut obligația de a «contribui la modernizarea și dotarea acesteia»” fără a se stabili exact cum și cât să fie contribuția. După toate acestea, Curtea de Apel a dat câștig de cauză Clubului Sportiv Ecvestru și Alcoradu și a anulat HCL 472/2008, statuând revenirea la situația din 2006.

Afacere: Baza Hipică – de la Maria Gheorghe la Gheorghe Ştefan, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Trebuie precizat că procesul a început în 2008 și s-a încheiat în 2010, octombrie.

În plin proces, în septembrie 2009, apare o altă HCL, nr. 434, care vorbește, în mod surprinzător, despre ”majorarea capitalului social al SC Urban SA cu terenul situat în Aleea Tineretului din municipiul Piatra Neamț aferent bazei hipice”. Hotărârea, contrasemnată de legalitate, ca de obicei, de secretarul Vasile Vișan, spune, la art. 1, că ”Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Piatra Neamț a terenului, în suprafață de 35.718 mp, situat în Aleea Tineretului din municipiul Piatra Neamț aferent bazei hipice”. În art. 2, se precizează că ”Se majorează capitalul social al SC Urban SA cu terenul (devenit – n.n.) proprietate privată a municipalității în suprafață de 35.718 mp menționați la art. 1 cu valoare de inventar de 11.358.324 lei”. În momentul când se vorbește despre ducerea la îndeplinire a prevederilor hotărârii, nu se amintește nimic că ar trebui anunțați și asociații primăriei, cu care aceasta se angajase să ducă mai departe activitatea hipică din bază și cu care era în litigiu. Nota de fundamentare a acestei HCL este semnată pentru Gheorghe Ștefan de… cineva, pentru directorul economic de… altcineva, iar raportul de specialitate, la fel. Singura semnătură constantă pe toate actele este a secretarului Vasile Vișan. Așa a ajuns proprietar de teren SC Urban în septembrie 2009.

Întrebarea care derivă, firesc, este dacă putea fi emisă o astfel de hotărâre, în condițiile în care nu se știa exact dacă asocierea din 2006 rămâne în picioare.

Afacere: Baza Hipică – de la Maria Gheorghe la Gheorghe Ştefan, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Pasul 2: Urban e retrasă, se bagă Perla Invest

Primăria nu renunță, în ciuda hotărârii Curții de Apel și mai folosește o dată Consiliul Local în lupta pentru pământul din baza hipică. La o lună după ce a pierdut în instanță, pe 25 noiembrie 2010, Consiliul Local Piatra Neamț are pe masă propunerea de HCL privind abrogarea hotărârii 109/29/03.2006 și decide:

”Art. 1 – Se constată rămânerea fără obiect a contractului de asociere încheiat între municipiul Piatra Neamț, SC Alcoradu SRL și Clubul Sportiv Ecvestru, ca urmare a majorării capitalului social al SC Perla Invest SRL cu suprafața de teren în suprafață de 35.718 mp, situat în Aleea Tineretului, aprobată prin HCL nr. 87 din 12.03.2010”.

De aici încep problemele adevărate.

Noi știam că terenul respectiv a fost scos din domeniul public și trecut în domeniul privat pentru/în folosul societății Urban SA. O dovadă clară a acestui lucru, în afara HCL mai sus-amintită (434/2009), este că, sub semnătura vigilentului și gospodarului director al Urban la acea vreme, Valentin Constantin Mâțu, se trimitea Clubului Sportiv Ecvestru, pe 11 martie (exact cu o zi înainte de faza cu Perla Invest!), adresa nr. 1099, prin care dl. Costache Lupu era notificat că ”începând cu data de 11.03.2010 aveți obligația de a plăti contravaloarea tuturor cheltuielilor pentru utilizarea terenului pe care SC URBAN SA îl deține în incinta bazei hipice Piatra Neamț”. Costache Lupu era amenințat chiar că va avea accesul interzis în baza hipică dacă nu acceptă prevederile unui protocol atașat la somație.

Cum a fost posibil ca, peste noapte, pe 12 martie, să apară HCL 87, prin care fix același teren e scos din domeniul public IAR, trecut în domeniul privat IAR, fără ca HCL prin care era deja scos din public și trecut în privat în folosul Urban SA să fie menționată, cum ar fi fost normal?

Păi, s-a jucat ping-pong. În aceeași ședință de Consiliu, la minutul 2 s-a abrogat hotărârea care privea SC Urban SA (HCL 84/2010), iar la minutul 3 s-a adoptat hotărârea care privea Perla Invest (HCL 87/2010). Plimbarea terenului din baza hipică de la Urban în public, din public în privat și din privat la Perla a durat mult mai puțin decât un voiaj cu telegondola.

De ce a ajuns terenul la Perla Invest?

Pentru că SC Perla Invest SRL, pe 11.03.2010, a solicitat primăriei să i se majoreze capitalul social cu suma de 3.500.000 lei ”în vederea continuării lucrărilor la investițiile aferente «Dezvoltării infrastructurii turistice Cozla»”. Logica e irefutabilă: se ia una bucată teren din ștrand aflat în proprietatea Urban și se trece la Perla Invest pentru amenajarea telegondolei, ceea ce ne aduce aminte de zicala cu coada vacii și ștampila primăriei.

Personajele care au conlucrat la apariția HCL-ului de împroprietărire a Perla Invest sunt de notorietate: Andrei Baciu (delegat al Consiliului de Administrație și consilier local la vremea aceea), Gheorghe Dumitreasa, Maria Gagea și Gheorghe Deaconu (membri în Adunarea Generală a Acționarilor), plus directorul economic al primăriei – Dorina Staicu și șeful de la Patrimoniu, Marin Bordei. Nu lipsește, în calitate de președinte de ședință, ulterior incompatibila consilieră Cornelia Tudorancea. Desigur, Vasile Vișan este omniprezent cu contrasemnătura.

Pasul 3: Pauze de presiuni

Din martie 2010 și până la venirea ca manager a lui Cătălin-Narcis Goldan la Perla Invest, a existat o hârâială continuă între directorii de la Perla Invest și Costache Lupu, ca reprezentant al Clubului Sportiv Ecvestru. ”Directorii de la Perla Invest, Baciu, Dina, Vătăjelu parcă, au făcut presiuni asupra mea să părăsesc baza, că-mi vor lega porțile și-mi vor interzice accesul. A fost foarte greu și, în ciuda acestor lucruri, am mers înainte. La un moment dat, a venit dl. director Goldan și cu el am putut purta o discuție care a dus la încheierea ultimului contract de asociere, care există și-n ziua de azi, între Perla Invest, Alcoradu și Clubul Sportiv Ecvestru”, a declarat Costache Lupu.

Inițial, Perla Invest a vrut un contract de închiriere, după care s-a mulțumit cu asocierea.

Povestea continuă…

Peste două zile, vom ști dacă cineva va cumpăra terenul scos la licitație de Fisc. Un posibil investitor, dacă va cumpăra terenul, va avea, teoretic, două obstacole de trecut. Unul ar fi Legea Sporturilor, unde se spune că este interzisă schimbarea destinației sau desființarea unei baze sportive, dacă nu există garanția construirii altor baze sportive similare. În cazul nostru, există și un investitor, care a cumpărat activele și care nu numai teoretic, ar fi avut dreptul de preempțiune la cumpărarea terenurilor. Dacă ținem cont de toate aceste elemente, constatăm că, de fapt, lucrurile sunt mult mai simple și facilitate de sistemul de relații din Piatra Neamț.

Scenariul care se conturează e următorul: investitorul face parte din cercul de relații, cimentat în două mandate și jumătate, al lui Gheorghe Ștefan; el cumpără terenul de la Finanțe, la a treia strigare că e mai ieftin, iar cu diferența de preț cumpără activele. Posesorul activelor este un pasionat al competițiilor ecvestre și își construiește, la el acasă, în Sibiu, o bază hipică modernă. Pentru banii pe care-i primește de la Piatra Neamț, poate declara la Minister că înlocuiește baza de la Piatra cu cea de la Sibiu. Ministerul e mulțumit că numărul bazelor rămâne neschimbat, statul e mulțumit că și-a recuperat banii de la Perla Invest, investitorul din Sibiu e mulțumit că are bază nou-nouță, iar investitorul nostru rămâne cu terenurile mult-râvnite și cu mulțumirea că poate face ce vrea cu ele. Pietrenii vor fi, probabil, mulțumiți că nu vor mai avea concursuri hipice. În această plenară mulțumire, plutește, parcă ironic, întrebarea ”Și cu asta ce-am făcut?”

Că la întrebarea ”cine răspunde de plimbarea terenurilor între hârtii și interese?” suntem convinși că nu va răspunde nimeni.

Valentin BĂLĂNESCU

Articolul precedentCând șăfimea nu-i acasă
Articolul următorAutoritățile, tot nemulțumite de proiectul Apa Serv

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.