Adrian Alui Gheorghe, petiţie pentru salvarea Muzeului Literaturii

muzeul literaturii

* acesta a fost dăruit scriitorilor la intervenţia lui Tudor Arghezi

Acum două săptămâni, scriitorul Adrian Alui Gheorghe a lansat în spaţiul virtual, prin site-ul “Petitie online” de pe internet, un semnal pentru salvarea Muzeului Literaturii Române.

“Asistăm, din păcate, în aceste zile, la un atac fără precedent asupra culturii române prin scoaterea în stradă a memoriei şi imemoriei culturale a poporului român. Este vorba de scoaterea din spaţiul consacrat a Muzeului Literaturii Române, fără ca organele (obligatoriu!) responsabile, Guvernul României, Ministerul Culturii şi Primăria Capitalei să ofere o alternativă în acord cu nivelul instituţiei, cu simbolul pe care îl incumbă. Ca român, ca intelectual, ca european mă simt umilit. Cu o sumă rezonabilă Guvernul României/Ministerul Culturii/Primăria Capitalei ar fi putut construi/cumpăra un spaţiu care să confere siguranţă şi autoritate unui simbol consacrat şi de autoritate morală şi culturală, fără să ajungem la penibilul situaţiei de azi. Suntem şi ne numim popor român pentru că avem (o) cultură română care are o istorie şi care ne defineşte în context european. E timpul ca intelectualul român să preia responsabilitatea societăţii, să elimine din spaţiul public amatorismul, prostia, meschinăria politică”se spune în petiţie.

adrian alui gheorghe

Acesta a fost semnat în această perioadă de timp de peste 300 de intelectuali români. În semn de solidaritate cu acest demers, faţă de evacuarea din actualul sediu a Muzeului Literaturii Române, duminică 15 iunie, mai multi poeţi bucureşteni au citit poezii direct de pe scările edificiului. Casa monument ce adăposteşte Muzeul Naţional al Literaturii Române a fost construită de marele vornic Alexandru Villara în anul 1839 în mahalaua Popa Cosma. Era considerată una dintre cele mai frumoase clădiri ale Bucureştiului. Villara i-a oferit-o drept zestre fiicei sale la căsătoria acesteia cu Scarlat Al. Kretzulescu.

Întemeiat în 1957, Muzeul Literaturii fiinţa pe Şoseaua Kiseleff, într-un imobil care în prezent este sediul central al PSD, şi a trebuit mutat ulterior pentru că acea clădire nu dispunea de suficient loc pentru întregul patrimoniu literar al instituţiei. Muzeului Naţional al Literaturii Române i-a fost repartizat actualul sediu în anul 1967, când Tudor Arghezi a avut o intervenţie la fostul dictator Nicolae Ceauşescu pentru ca spaţiul din bd. Dacia să fie o casă a manuscriselor, documentelor şi studiului. În urmă cu câţiva ani, clădirea Muzeului a fost retrocedată proprietarilor ei, aceştia nereuşind să se înţeleagă cu reprezentanţii Primăriei. Termenul stabilit pentru evacuare a fost 15 iunie. Premierul Ponta şi ministrul Culturii au promis că vor găsi soluţii pentru ca patromoniul literar de aici să nu îşi găsescă sfârşitul într-un depozit de la Casa Scânteii, variantă “salvatoare” care s-a vehiculat la început. Până sâmbătă, 21 iunie, petiţia iniţiată de scriitorul nemţean ere semnată de 329 de persoane. Cei care vor să se alăture demersului pot accesa “petitie online” pentru semna demersul lui Adrian Alui Gheorghe.

Nicolae SAVA

Autor:

Ultima ora

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

FOTO. Suceava. Două persoane au murit carbonizate în urma unui accident la Fântâna Mare

Actualizare: Polițiștii au stabilit identitatea victimelor care au murit...